Вопросы и ответы

2. (29.1.14.3) Se constată oare venit ce urmează a fi reflectat în Declarația persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit (Forma VEN12), pentru persoanele juridice ce se află în proces de reorganizare prin separare?

Potrivit art. 69 din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă (art.79 din Codul civil). Totodată, conform art. 84 alin. (1) din Codul civil, de la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente. Astfel, în cazul în care se înregistrează o societatea nouă, căreia i se transmite o parte din activele şi pasivele societății care se reorganizează, se vor modifica şi actele de constituire ale acesteia din urmă. Prevederile art. 5 din Legea contabilității stabilesc că datele contabile ajustate în conformitate cu prevederile Codului fiscal servesc drept bază pentru întocmirea declaraţiilor fiscale. Drept bază pentru determinarea venitului impozabil al entităţilor serveşte rezultatul (profitul/pierderea) contabil, reflectat în situaţiile de profit şi pierdere, întocmite şi prezentate în conformitate cu cerinţele prezentei legişi ale standardelor de contabilitate. În acest sens, este de menționat că, în cazul reorganizării, redistribuirea (transmiterea) proprietăţii agentului economic între părţile implicate în reorganizare nu se impozitează (art.59 alin.(2) lit.b) din Codul fiscal). Astfel, ținând cont de faptul că reorganizarea prin separare nu presupune constatarea în scopuri contabile a cărorva venituri la persoana juridică reorganizată, lipsește și necesitatea efectuării cărorva ajustări în scopuri fiscale. Prin urmare, reorganizarea prin separare a persoanei juridice nu generează obligația de reflectare în Declarația persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit (VEN12) a cărorva venituri ale persoanei reorganizate, în urma transmiterii activelor.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1445 просмотры

Дата публикации:

26 Декабрь /2018 07:43

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon