Вопросы и ответы

2. (29.1.7.1.2) Care regim fiscal se aplică de către entitate, în cazul transmiterii cu titlu gratuit în folosul angajaţilor a bunurilor cu prilejul unei sărbători?

Potrivit prevederilor alin. (1) art.14 din Codul fiscal, obiectul impunerii cu impozitul pe venit pentru persoanele fizice - angajaţi constituie venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron. Prin urmare, valoarea bunurilor care se vor acorda angajaţilor Companiei va fi stabilită în conformitate cu lit. o) art. 18 din Codul fiscal, ca sursă de venit impozabilă. De asemenea, menţionăm că conform alin. (1) art.88 din Codul fiscal, fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinând cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern. Modul de reţinere a impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajatului este prevăzut în Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 697 din 22.08.2014. Totodată, menționăm că, potrivit pct.3 din Regulamentul menționat, obiect al impunerii pentru angajaţi este venitul sub formă monetară şi/sau nemonetară îndreptat spre achitare în folosul acestora sub formă de salarii (inclusiv primele şi facilităţile), exceptînd scutirile şi deducerile la care au dreptul angajaţii, precum şi venitul îndreptat spre achitare sub formă de alte surse de venit impozabile, indicate la art.18 din Codul fiscal. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Hotărîrii Guvernului nr. 693 din 11.07.2018 (publicată în Monitorul Oficial nr.295-308 din 10.08.2018) și abrogării Hotărîrii Guvernului nr. 77 din 30.01.2008]

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1507 просмотры

Дата публикации:

01 Октябрь /2018 13:47

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon