Вопросы и ответы

2. (29.2.7.4) În ce termen urmează a se efectua restituirea sumelor achitate/reţinute în plus la impozitul pe venit persoanelor fizice?

Potrivit prevederilor art. 83 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu sînt obligate să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul să prezinte o declaraţie în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislaţiei fiscale. Modul şi termenele de restituire a sumelor plătite în plus şi a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite se reglementează de art. 175, 176 din Codul fiscal şi Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017) cu privire la aprobarea modelului cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere. Conform art. 175 alin. (2), (3), (4) din Codul fiscal, compensarea se efectuează la iniţiativa Serviciului Fiscal de Stat sau la cererea contribuabilului dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel. În termen de pînă la 30 de zile de la apariţia circumstanţelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului, Serviciul Fiscal de Stat întocmeşte documentul de plată şi îl transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor. În termen de 7 zile de la data primirii documentului de plată, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont al bugetului în alt cont al aceluiaşi buget sau în contul unui alt buget sumele consemnate în documentul de plată. După executarea documentului de plată, Trezoreria de Stat remite, după caz, Serviciului Fiscal de Stat sau Serviciului Vamal extrasul din conturile trezoreriale de venituri. Conform art. 176 alin. (21) din Codul fiscal, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începînd cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie a anului ulterior celui pentru care se solicită restituirea – pentru cele prezentate pe suport de hîrtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova. Cererea privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitate de întreprinzător este aprobată prin Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017. Articolul 176 alin. (3) al Codului fiscal, prevede că dacă suma plătită în plus şi suma care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 45 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislaţia fiscală, contribuabilului i se plăteşte o dobîndă, calculată în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat. Respectiv, termenul pentru efectuarea restituirii a sumelor achitate/reținute în plus la impozitului pe venit este de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Ordinul IFPS nr. 402 din 13 mai 2015 (publicat în Monitorul Oficial nr.131-138/961 din 29.05.2015)).

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1938 просмотры

Дата публикации:

19 Ноябрь /2018 13:41

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon