Вопросы и ответы

28.13.7 Care regim fiscal privind TVA urmează a fi aplicat serviciilor de evacuare a deșeurilor din Zona Economică Liberă, prestate rezidentului ZEL?

În conformitate cu prevederile Codului fiscal nr.1163/1997:
  • livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuit a drepturilor privind folosirea oricăror mărfuri, obiecte ale proprietăţii industriale şi obiecte ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe [...] (art.93 pct.4));
  • livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova constituie obiect impozabil cu TVA (art.95 alin.(1) lit.a));
  • se scutesc de TVA cu drept de deducere mărfurile, serviciile livrate în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia, cu excepţia serviciilor de transport livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia (art.104 lit.f));
   
În vederea aprecierii regimului fiscal la compartimentul TVA aferent serviciilor de evacuare a deșeurilor prestate către rezidentul zonei economice libere, urmează a fi stabilit locul efectiv de prestare a acestor servicii.
   Locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 din Codul fiscal.
   Astfel, art.111 alin.(1)-(3) din Codul fiscal, stabilește expres tipul serviciului și locul unde se va considera acesta ca livrat, iar pentru serviciile care nu sînt indicate la alin.(1)–(3), locul livrării se determină conform art.111 alin.(4) din Codul fiscal și, respectiv, se consideră sediul sau, în cazul în care acesta lipsește, domiciliul ori reședința persoanei care prestează serviciile respective.
   Prin urmare, serviciile de evacuare a deșeurilor prestate de către o companie rezidentă a Republicii Moldova (nerezidentă a zonei economice libere) către companie rezidentă a zonei economice libere, urmează a fi impozitate cu TVA în conformitate cu prevederile art.96 lit.a) din Codul fiscal, la cota standard TVA – 20%.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1253 просмотры

Дата публикации:

24 Июнь /2021 07:56

Catalogul tematic

НДС | Налоговое администрирование

Ключевые слова

TVA | deseuri | ZEL | rezident

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon