Вопросы и ответы

(28.21.49) Va avea importatorul dreptul la deducerea TVA aferentă activelor materiale importate cu scutire în scopul introducerii acestora în capitalul statutar(social) al acestuia, în cazul în care pentru activele materiale respective au fost stabilite drepturi de import și achitat TVA din motivul comercializării acestora până la expirarea termenului de 3 ani?

Conform art.102 alin. (10) lit. b) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 29) din Codul fiscal, mijloacele fixe care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosință sau posesie (exceptând locațiunea bunurilor imobile), atât integral, cît şi părţile componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale, cu excepţia cazului în care aceste mijloace fixe sînt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara amortizării normale.

În cazul în care aceste mijloace fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţile componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix, pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de mijloace fixe, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declaraţiei vamale, în cazul importului acestora.

Persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix nu are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată pentru mijlocul fix înstrăinat, și este obligată să prezinte declarația privind TVA.

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

942 просмотры

Дата публикации:

03 Август /2020 07:07

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon