Вопросы и ответы

(29.1.1.9) Se consideră ca sursă de venit impozabilă cu impozitul pe venit, acordarea de către angajator a împrumutului fără dobândă în folosul angajatului?

 În conformitate cu prevederile art. 18 lit. c) din Codul fiscal, plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare, se consideră surse de venit impozabile, care se includ în venitul brut.

        Totodată, potrivit prevederilor art. 19 lit. d) din Codul fiscal, facilităţile impozabile acordate de angajator includ suma dobânzii, determinată reieşind din diferenţa pozitivă dintre rata medie ponderată a dobânzilor aplicate la creditele noi acordate persoanelor fizice pe un termen ce depăşeşte 5 ani (rotunjită până la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, şi rata dobânzii calculată pentru împrumuturile acordate de către angajator salariatului. Prevederile prezentei litere nu se aplică creditelor acordate de bănci şi organizaţii de creditare nebancare angajaţilor acestora în condiţiile generale în care acestea acordă credite persoanelor terţe.

        De asemenea, menţionăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.

        Statistica ratelor pe anii respectivi este stabilită de Banca Naţională şi poate fi vizualizată pe pagina oficială www.bnm.md.

        Astfel, entitatea urmează a reţine impozitul pe venit la sursa de plată din suma facilităţii acordate de către angajator, potrivit prevederilor art. 19 lit. d) din Codul fiscal, aplicînd cotele impozitului stabilite la art. 15 lit. a) din Codul fiscal.

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Legii nr. 60 din 23.04.2020, în vigoare din 01.01.2021]

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2157 просмотры

Дата публикации:

07 Апрель /2021 07:24

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налоговое законодательство

Ключевые слова

impozit pe venit | imprumut | dobânda | facilitati

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon