Вопросы и ответы

29.1.7.5.15 Cum urmează a fi supuse impozitării veniturile obținute de asociații societăţii din repartizarea profitului societății contrar cotelor de participare depuse în capitalul social?

În conformitate cu prevederile art.254 alin.(l) lit.c) şi alin.(2) din Codul civil, asociatul societăţii comerciale are dreptul să primească o cotă-parte din profitul societăţii (dividend), proporţională participaţiunii la capitalul social, în condiţiile stabilite de lege şi actul de constituire.       

  

         Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decît cea indicată la alin.(l), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.         

        

Conform prevederilor Codului fiscal nr.1163/1997:         

         - dividend reprezintă venit obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic (art.12 pct.3));    

         - constituie surse de venituri impozabile alte venituri care nu au fost specificate la literele menționate care nu sânt neimpozabile conform legislației fiscale (art. 18 lit.o));

         - agentul economic achită dividende acţionarilor (asociaţilor) săi din venitul rămas după impozitare (art.80); 

         - fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern (art.88 alin.(1));

         - impozitul conform alin.(2) se reţine din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a persoanelor menţionate la cap. 101, 102 şi 103, pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18 (art. 90 alin. (3));

         - persoanele specificate la art.90 reţin şi achită la buget un impozit în mărime de 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008-2011 inclusiv (art.901 alin.31) liniuţa întâi).

        

Astfel, veniturile peste cota de participație depusă în capitalul social obținute în urma distribuirii profitului net urmează a fi impozitate în conformitate cu prevederile art.90 alin.(3) din Codul fiscal - în cazul în care asociatul respectiv nu este salariat al entității sau conform art.88 din Codul fiscal - în cazul în care acesta este salariat al entității respective.

         Concomitent, în cazul în care la repartizarea profitului net între asociați/acționari se acordă o cotă-parte din profit mai mică decât cota de participație depusă în capitalul social, mărimea acesteia se încadrează în limita cotei de participație, se aplică tratamentul fiscal aferent dividendelor.

    

 [Temei: Scrisoarea Ministerului Finanțelor al RM nr. 15/2-13/154 din 26.04.2021]

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1638 просмотры

Дата публикации:

19 Май /2021 07:56

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon