Вопросы и ответы

(29.2.7.2) Сum se restituie suma impozitului pe venit achitată în plus de către persoana fizică care nu practică activitate de întreprinzător?

În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art. 175 numai dacă acesta nu are restanţe.

 

      Conform alin. (21) din articolului menționat, persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus începând cu 1 iunie – pentru cele prezentate în mod electronic şi 1 iulie a anului ulterior celui pentru care se solicită restituirea – pentru cele prezentate pe suport de hârtie, cu excepţia cazului în care persoana fizică intenţionează să îşi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova.      

 

   Cererea privind restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, se depune de către persoana fizică (sau de reprezentantul legal al acesteia) la subdiviziunile SFS în a cărui rază se deservește. 

 

        Modelul cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus de/de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, și a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere sunt prevăzute în Ordinul SFS nr. 134 din 30 mai 2017 (publicat în Monitorul Oficial nr.181-189/1081 din 09 iunie 2017). 

 

       Cererea și actele necesare, de asemenea pot fi prezentate prin următoarele metode: 
        • electronic, prin aplicarea semnăturii mobile sau electronice, prin intermediul serviciului „Declarație electronică” de pe portalul www.servicii.fisc.md;  
        • prin intermediul poștei electronice a Serviciului Fiscal de Sat (mail@sfs.md);
        • prin poșta (scrisoare recomandată sau simplă).

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1330 просмотры

Дата публикации:

18 Сентябрь /2020 09:45

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Физическое лицо

Ключевые слова

impozit pe venit | persoana fizică | activitate antreprenoriala | restituire

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon