Вопросы и ответы

3. (29.3.2.10) Cum se constată venitul în cazul în care persoana, care desfășoară activitate profesională în sectorul sănătății, se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică și aplică metoda de casă ca metodă de evidență?

În conformitate cu prevederile art. 692 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, obiect al impunerii este venitul impozabil obţinut de subiectul impunerii din desfăşurarea activităţii profesionale în sectorul sănătății în perioada fiscală de declarare. Contribuabilii care aplică regimul de impozitare conform capitolului respectiv utilizează regulile de evidenţă prevăzute la cap. 6 din titlul II al Codului fiscal. Potrivit art. 44 alin. (1) din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor cînd este prevăzut altceva, se aplică următoarele metode de evidenţă: a) pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător – contabilitatea de casă; b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător – contabilitatea de casă sau contabilitatea de angajamente; c) pentru persoanele juridice – contabilitatea de angajamente. Conform alin. (2) din articolul menționat, prin contabilitate de casă se înţelege metoda conform căreia: a) venitul este raportat la anul fiscal în care acesta este obţinut în mijloace băneşti sau sub formă de proprietate materială; b) deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul căruia au fost suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor cînd aceste cheltuieli trebuie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului. Prin urmare, persoana care desfășoară activitate profesională în sectorul sănătății și care aplică metoda de casă ca metodă de evidență, va constata venitul în anul fiscal în care acesta este obţinut în mijloace băneşti sau sub formă de proprietate materială. Totodată, și deducerea cheltuielilor suportate aferente venitului respectiv se va efectua în anul fiscal în care persoana respectivă constată obținerea venitului în mijloace băneşti sau sub formă de proprietate materială. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.692 din Codul fiscal, prin Legea nr.191 din 27.07.2018, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.321-332 art. 535 din 24.08.2018)

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1319 просмотры

Дата публикации:

22 Январь /2019 10:33

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Налоговые вычеты | Налоговые новости

Ключевые слова

venit | activitate profesionala | mijloace banesti | deducerea cheltuielilor | Cod fiscal

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon