Вопросы и ответы

3. (34.1.11) Ce reprezintă tichetele de masă și cum acestea se utilizează în decontările în numerar?

Emiterea, acordarea, acceptarea și rambursarea tichetelor de masă, raportul dintre operatorii, angajatorii și unitățile comerciale/de alimentație publică sunt reglementate de Legea cu privire la tichetele de masă nr. 166 din 21 septembrie 2017. În sensul acestei legi, tichetul de masă pe suport de hârtie este un bon de valoare, iar tichetul de masă în format electronic – un card de plată așa cum este prevăzut la art. 5 pct. 401) din Codul fiscal, emis de către operator în condițiile sus-numitei legi, acordat de către angajator salariaților, pentru a fi folosit ca instrument de plată în scopul procurării produselor alimentare în unitățile comerciale de alimentație publică care au încheiat un contract de prestare a serviciilor cu operatorul. În cadrul încasărilor în numerar, în toate cazurile, tichetul de masă reprezintă un instrument de plată fără numerar, așa cum este prevăzut la pct. 5 din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată (Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 141/2019). Deci, unitatea comercială/de alimentație publică, acceptând instrumentul de plată fără numerar, înregistrează vânzările prin intermediul echipamentelor de casă și de control (ECC). Se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masă pe suport de hârtie. În cazul în care valoarea produselor alimentare vândute este mai mică decât valoarea nominală a tichetului de masă pe suport de hârtie, utilizarea acestuia este considerată integrală. La ECC se emite bonul de casă cu înscrisul „TMH” (Tichet de masă pe suport de hîrtie), iar unitatea comercială/de alimentație publică reține tichetul de masă pe suport de hârtie, completând spațiul destinat pentru semnul distinctiv. Achitarea cu tichetul de masă în format electronic se efectuează similar achitării cu cardul de plată (bancar), ECC emițând bonul de casă cu înscrisul „TME” (Tichet de masă pe suport electronic).

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1346 просмотры

Дата публикации:

25 Июнь /2019 14:22

Catalogul tematic

Налоговое законодательство | Контрольно - кассовые аппараты | Налоговые новости

Ключевые слова

tichet de masa | decontari | ECC | MCC | servicii electronice | angajatori

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon