Вопросы и ответы

32.2.1 Ce reprezintă codul fiscal al persoanelor nerezidente?

Conform pct. 10 lit. d), g), l) și n) din Instrucțiunea privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr.352/2017 (în continuare - Instrucțiune) se consideră cod fiscal:
- pentru persoanele juridice sau organizaţii cu statut de persoană fizică nerezidentă care deţin obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care au obligaţii fiscale – codul fiscal atribuit de SFS, care constituie codul de identificare din ţara de reşedinţă;
-pentru persoanele fizice cetăţeni străini şi apatrizi care deţin obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care au obligaţii fiscale – codul personal (IDNP), iar în cazul lipsei IDNP – codul fiscal reprezintă seria şi numărul (fără spaţii libere) paşaportului persoanei respective din ţara de origine/seria, numărul (fără spaţii libere), codul indicat în documente (hotărîri/decizii, inclusiv a instanţelor de judecată, etc,) sau în Nota de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IALS21), Nota de informare privind impozitul reţinut din alte surse de venit decît salariul achitate persoanelor nerezidente (Forma INR14) şi alte dări de seamă, prezentate de entităţi;
-pentru persoanele străine constituite în baza tratatelor internaţionale ratificate de Republica Moldova – codul fiscal atribuit de SFS.
-pentru persoanele fizice nerezidente (cetăţeni străini şi apatrizi), persoanele juridice nerezidente care nu dispun de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova şi nu au obligaţii fiscale, codul fiscal reprezintă seria, numărul şi codul indicat în certificatul privind deschiderea conturilor bancare persoanelor străine şi persoanelor rezidente care deţin act de identitate provizoriu (Anexa nr.81 la Instrucţiune), aferent documentelor confirmative privind identitatea lor sau a documentului recunoscut ca certificat de atribuire a codului fiscal/decizie de înregistrare din ţara de origine - atribuit de SFS.
[Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinului SFS nr. 240 din 30.04.2021 cu privire la centralizarea unor acțiuni de atribuire/confirmare a codurilor fiscale].

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1207 просмотры

Дата публикации:

18 Май /2021 07:57

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Налоговое законодательство | Физическое лицо

Ключевые слова

nerezident | Cod fiscal | Instrucţiune | persoana fizică

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon