Вопросы и ответы

(34.3.3) Când maşina de casă şi de control imprimanta fiscală (MCC/IF) se consideră în stare bună de funcţionare? Încălcarea căror cerinţe conduce la aplicarea amenzii fiscale pentru utilizarea MCC/IF defectate?

 Potrivit pct. 7 subpct. 3) din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată (Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 141/2019), MCC/IF se consideră în stare de funcţionare dacă îndeplineşte următoarele cerinţe: 

 

        a) modelul este inclus în Registrul unic; 

        b) regimul fiscal este lansat; 

        c) asigură emiterea bonurilor de casă, a benzilor de control, a rapoartelor de închidere zilnică, a rapoartelor periodice etc.; 

        d) suportul de hîrtie pe care se tipăresc documentele, precum şi modul de imprimare asigură vizibilitatea şi lizibilitatea lor pe perioada de păstrare; 

        e) imprimă pe documente data calendaristică curentă şi timpul cu deviere maximă de 15 minute de la timpul real (excepţie făcînd devierea cu o oră în perioada de trecere de la ora de vară/iarnă la ora de iarnă/vară, care nu va depăşi data de 20 noiembrie/aprilie a anului în curs); 

        f) sigiliile furnizorului ECC se aplică în locuri stabilite, valide, nedeteriorate şi elementele de identificare ale sigiliilor corespund celor consemnate în Registrul asistenţă tehnică; 

        g) numărul de fabricaţie programat în MCC/IF este cel de pe placa de marcaj a MCC/IF şi corespunde celui din cartea tehnică. 

        MCC/IF care se utilizează cu încălcarea a cel puţin uneia dintre cerinţele enumerate se consideră defectată. 

 

        În cazul în care este neactivată memoria fiscală (nu este lansat regimul fiscal) sau este imposibil de identificat softul instalat în MCC/IF, se sancţionează contribuabilul cu amendă de la 5000 la 15000 de lei, conform art. 254 alin. (1) din Codul fiscal.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1158 просмотры

Дата публикации:

30 Ноябрь /2020 08:20

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon