Вопросы и ответы

4. (31.6.2) În care termen contribuabilul trebuie să depună contestaţia împotriva deciziei Serviciului Fiscal de Stat, în cazul în care nu este de acord cu decizia la actul de control?

Conform prevederilor art. 268 alin. (1) din Codul fiscal, contestația împotriva deciziei Serviciului Fiscal de Stat sau acțiunii funcționarului fiscal poate fi depusă în decursul a 30 de zile de la data primirii deciziei sau a întreprinderii acțiunii contestate. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acțiunea, de Serviciul Fiscal de Stat. Totodată, în cazul în care contribuabilul va depune contestația după expirarea acestui termen, aceasta va rămâne neexaminată și se va restitui reclamantului. Respectiv, conform prevederilor art. 270 din Codul fiscal, Serviciul Fiscal de Stat examinează contestația în termen de 30 de zile calendaristice din data primirii, cu excepția cazurilor în care conducerea Serviciului Fiscal de Stat emite o decizie cu privire la prelungirea acestui termen, fapt despre care este înștiințat contribuabilul. Timpul cu care se prelungește termenul nu va depăși 30 de zile calendaristice.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1944 просмотры

Дата публикации:

02 Октябрь /2017 14:24

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Электронные услуги | Налоговые новости

Ключевые слова

contribuabil | Serviciul Fiscal | contestatii | decizii fiscale | ordin SFS

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon