Вопросы и ответы
6. (28.23.20) Cum se va reflecta în Declaraţia privind TVA ajustarea sumei TVA, care nu se permite la trecerea în cont, în cazul mărfurilor deteriorate?
În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activităţii de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deşeuri şi perisabilităţi naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, nu se deduce şi se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.
Pornind de la prevederile menționate, suma TVA dedusă la momentul procurării mărfurilor, în cazul deteriorării acestora, se va reflecta în Registrul de evidenţă a procurărilor pentru perioada de gestiune cu semnul minus (-) şi respectiv în Declaraţia privind TVA în boxa 13.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].
2937 просмотры
Дата публикации:
14 Март /2018 07:35
Catalogul tematic
Налоговые вычеты | Налоговые новости | НДС | Налоговое законодательство | Декларация НДС | Налоговое администрирование
Ключевые слова
TVA|cheltuieli|practica fiscala
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *