Вопросы и ответы

6. (29.1.6.19) Agentul economic, care nu are înregistrate subdiviziuni sau au subdiviziuni înregistrate în aceiași unitate administrativă, trebuie să completeze anexa la Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta (forma IRV14), repartizat pe subdiviziuni?

Anexa la Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta (forma IRV14), care se prezintă lunar, conține informații privind suma venitului achitat și impozitul pe venit reținut din aceste venituri, repartizat pe subdiviziuni. În conformitate cu prevederile art.7 alin.(5) din Codul fiscal, pentru executarea prevederilor art.6 alin.(10), contribuabilii care au subdiviziuni şi/sau obiecte impozabile calculează şi sting prin achitare obligaţiile fiscale aferente subdiviziunilor/obiectelor impozabile corespunzător locului amplasării acestora (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, a accizelor, a taxelor destinate transferării în fondul rutier şi a impozitului pe venit stabilit agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii conform cap.71 din titlul II al Codului fiscal). Prin urmare, anexa la Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta (forma IRV14), sunt obligați de a o completa contribuabilii care au subdiviziuni situate în afara unității administrativ-teritorială în care se află sediul central. Astfel, în acest caz, în anexă se vor specifica inclusiv și datele despre sediul central. Totodată, contribuabilii care nu au subdiviziuni sau au subdiviziuni amplasate în aceeași unitate administrativă, ca și sediul central, nu au obligația de a completa anexa la Darea de seamă privind suma venitului achitat și impozitul pe venit reţinut din acesta (forma IRV14). În cazul în care contribuabilul pe parcursul lunii gestionare nu a efectuat nici o plată, darea de seamă (Forma IRV14) nu se prezintă Serviciului Fiscal de Stat. [modificările operate în Baza generalizată a practicii fiscale conform Hot.Guv. nr.599 din 26.07.2017, în vigoare 28.07.2017]

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1445 просмотры

Дата публикации:

26 Август /2017 07:41

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon