Вопросы и ответы

6. (29.2.5.2) Apare oare obligația la persoana fizică de a prezenta Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, în cazul în care pe parcursul anului a avut două și mai multe locuri de muncă (prin cumul, servicii acordate, lucrări efectuate)?

Conform prevederilor art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, sînt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit persoanele fizice (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor acţionarii fondurilor de investiţii):

- care au obligaţii privind achitarea impozitului;

- care direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget,

- şi persoanele fizice rezidente care au utilizat scutirea personală și au obținut venituri impozabile anuale mai mari de 360000 de lei pe parcursul perioadei fiscale de declarare, cu excepția veniturilor prevăzute la art.90/1 din Codul fiscal.

Respectiv, persoana fizică nu este obligată să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, dacă pe parcursul anului va obține venit impozabil sub formă de salarii (la locul de muncă de bază sau prin cumul), sub formă de venituri obţinute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor efectuate. Totodată, în cazul întrunirii cerinţelor reglementate de art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, persoanele fizice urmează să prezinte Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

[Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr.122 din 16.08.2019, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 279-280 din 06.09.2019, în vigoare 01.01.2020].

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1446 просмотры

Дата публикации:

02 Январь /2020 11:37

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налоговое администрирование | Налоговая отчетность | Налоговое законодательство | Физическое лицо

Ключевые слова

persoana fizică | declaraţia cu privire la impozitul pe venit | loc de munca | cumul | Impozitul pe venit

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon