Вопросы и ответы

8. (28.15.46) Ce adresă indică furnizorul în factura fiscală în cazul în care livrarea mărfurilor este efectuată de o subdiviziune situată în afara locului de reședința de bază (adresa juridică) a acesteia?

Modalitatea de completare a facturii fiscale este stabilită conform Instrucțiunii privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28 august 2017. În cazul livrării mărfurilor, potrivit prevederilor pct.11 subpct.2) al Instrucțiunii menționate, în factura fiscală în rîndul 1 ,,Furnizor” se indică denumirea entităţii care efectuează livrarea de mărfuri, specificate în coloana 10.1, adresa juridică (la necesitate, codul IBAN, codul băncii), codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor de TVA, dacă acesta deţine statut de plătitor de TVA. Totodată, în conformitate pct.11 subpct.6) al Instrucțiunii, în factura fiscală în rîndul 5 ,,Punct încărcare” se indică adresa primului loc în care mărfurile sînt încărcate în unitatea de transport (sau locul în care autotractorul este cuplat la o semiremorcă încărcată). Concomitent, potrivit prevederilor art.183 alin. (1) din Codul civil, persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire. Astfel, la livrarea mărfurilor, în rîndul 1 al facturii fiscale se înscrie adresa indicată în actele de constituire a persoanei juridice, iar în rîndul 5 va fi indicată adresa primului loc în care mărfurile sînt încărcate în unitatea de transport (sau locul în care autotractorul este cuplat la o semiremorcă încărcată)

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1498 просмотры

Дата публикации:

15 Март /2019 14:28

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon