Вопросы и ответы
8. (29.4.19) În ce condiții se aplică acordurile de evitare a dublei impuneri?
În conformitate cu prevederile art. 79³ alin. (1) din Codul fiscal, aplicarea tratatelor internaționale care reglementează impozitarea sau includ norme ce reglementează impozitarea se efectuează în modul stabilit de prevederile tratatelor internaționale şi ale legislației fiscale din Republica Moldova.
Prevederile tratatelor internaționale prevalează asupra legislației fiscale din Republica Moldova, iar în cazul în care sunt cote diferite de impozitare în tratatele internaționale şi în legislația fiscală din Republica Moldova, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Pentru interpretarea prevederilor tratatelor internaționale încheiate de Republica Moldova cu alte state se utilizează Comentariile la Modelul Convenției pentru evitarea dublei impuneri al Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Totodată, ținem să menționăm că în conformitate cu prevederile art. 79³ alin. (2) din Codul fiscal, pentru aplicarea prevederilor tratatelor internaționale, nerezidentul are obligația de a prezenta plătitorului de venit, până la data achitării venitului, un certificat de rezidență eliberat de autoritatea competentă din statul său de rezidență. Certificatul de rezidență emis într-o limbă străină se prezintă plătitorului de venit cu traducere în limba de stat, cu excepția celui emis în limba engleză sau în limba rusă.
Certificatul de rezidență se prezintă pe suport de hârtie în original şi/sau în formă electronică pentru fiecare an calendaristic în care se achită venitul, indiferent de numărul, regularitatea plăților şi de tipul venitului achitat. Modul de atestare a rezidenței prin intermediul certificatelor prezentate în formă electronică este stabilit de Ministerul Finanțelor.
Potrivit pct.13 din Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularelor-tip ce atestă rezidența și impozitul pe venit achitat de către nerezidenții Republicii Moldova (anexa nr.7 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.50 din 15 martie 2017), certificatul de rezidență prezentat de nerezident, în temeiul art. 793 din Codul fiscal, poate fi prezentat în formă electronică, potrivit legislației statului străin.
Veridicitatea documentului electronic poate fi verificată pe pagina web a autorității fiscale a statului emitent, sau în lipsa unei astfel de posibilități, conform procedurilor stabilite de Serviciul Fiscal de Stat și autoritatea competentă a statutului străin.
În cazul în care certificatul de rezidență nu a fost prezentat pentru anul calendaristic respectiv, se vor aplica prevederile legislației fiscale din Republica Moldova.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1882 просмотры
Дата публикации:
09 Январь /2018 12:37
Catalogul tematic
Подоходный налог | Налоговое администрирование | Налоговая отчетность | Налоговое законодательство | Законы Республики Молдова | Налоговые новости
Ключевые слова
certificat | Ministerul Finanţelor | tratat international | dubla impunere | acorduri bilaterale
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии