Вопросы и ответы
9. (29.1.7.3.6) Care este regimul fiscal al ajutoarelor materiale oferite persoanelor terțe de către organizațiile filantropice?
În conformitate cu prevederile art. 20 lit. l) din Codul fiscal, ajutoarele primite de la organizații filantropice – fundații și asociații obștești – în conformitate cu prevederile statutului acestor organizații și ale legislației reprezintă surse de venit neimpozabile.
Respectiv, în situatia în care, acordarea ajutoarelor de către organizația necomercială se efectuează în conformitate cu prevederile statutului și legislației în vigoare, acestea reprezintă surse de venit neimpozabile pentru beneficiari, iar asociația nu are obligația de a prezenta informația către Serviciul Fiscal de Stat.
Totodată, în cazul în care, statutul organizației nu reglementează acordarea ajutoarelor materiale, atunci sumele respective, în conformitate cu prevederilor art. 18 lit. o) din Codul fiscal, vor fi calificate drept surse de venit impozabile pentru beneficiari.
Astfel, în cazul în care plățile menționate se califică drept venituri impozabile, potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, entitatea reține, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 7% din plățile efectuate în folosul persoanei fizice.
1625 просмотры
Дата публикации:
10 Май /2018 14:26
Catalogul tematic
Налоговое законодательство | Налоговое администрирование | Налоговые новости
Ключевые слова
persoana fizică|organizatie necomerciala|ajutor material|Codul fiscal
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *