Вопросы и ответы

9. (34.1.1) Cine are obligativitatea utilizării ECC?

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal nr. 1163/1997, contribuabilul este obligat să ţină contabilitatea conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat şi serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă în conformitate cu cerinţele legislaţiei, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control, respectînd reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi de control. Totodată conform pct. 3 din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată (Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 141/2019), la efectuarea decontărilor băneşti în numerar şi/sau prin alt instrument de plată pentru operaţiunile economice cu plătitorii, contribuabilii sînt obligaţi să utilizeze echipamentul de casă şi de control, eliberînd plătitorilor bonurile de casă/documentele fiscale emise de acesta, sau să transmită în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică indicată, în cazul prezentării pînă la momentul achitării de către plătitor a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1402 просмотры

Дата публикации:

25 Июнь /2019 14:26

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon