Вопросы и ответы

Modul de aplicare a taxei pentru salubrizare

Prin decizia consiliului local întreprinderea municipală (ÎM) este investită cu dreptul de colectare a taxei pentru salubrizare cu acordarea în localitatea respectivă a serviciilor de colectare a deșeurilor managere de la gospodăriile cetățenilor. Pe tot parcursul activității ÎM se confruntă cu problema colectării taxei, astfel suportând pierderi financiare. Care este modul de aplicare corectă a acestei taxe? Procedura și principiile stabilirii, modificării și anulării taxelor locale, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale, sunt stabilite conform prevederilor Titlului VII al CF (Titlul VII al CF). Concomitent, prin Titlul VII al CF sunt determinate categoriile subiecților impunerii, obiectele impunerii, baza impozabilă, modul de calculare și de plată a taxelor locale, baza impozabilă a taxelor locale, termenele de achitare a și de prezentare a dării de seamă. Autoritatea deliberativă a administrației publice locale (AAPL) poate să aplice toate sau numai o parte din taxele locale, incluse în sistemul taxelor locale, prevăzute în art. 289 alin. (2) al CF - în funcție de posibilitățile și necesitățile UAT. AAPL nu au dreptul să aplice alte taxe locale decât cele prevăzute în art. 289 alin. (2) al CF. Cotele taxelor locale se stabilesc de către AAPL anual, la adoptarea bugetului UAT respective - în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută, conform col. 3 din Anexa la Titlul VII al CF. Urmare a modificărilor efectuate prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 47 din 27.03.2014 (în vigoare de la 25.04.2014) în Titlul VII al CF, sistemul taxelor locale, prevăzute în art. 289 alin. (2) al CF, a fost completat cu o taxă nou - taxa pentru salubrizare (taxa). Astfel, începând cu 25 aprilie 2014, AAPL sunt în drept, în funcție de posibilitățile și necesitățile UAT, să stabilească pe teritoriul administrat taxa. Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de taxe locale sau anularea ori modificarea lor se permite numai concomitent cu modificarea bugetelor locale. Subiecți ai impunerii la taxă, conform art. 290 lit. p) al CF, sunt persoanele fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu. Obiectul impunerii la taxă, potrivit art. 291 lit. p) al CF, îl constituie numărul de persoane fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu. Baza impozabilă a obiectului impunerii este cea stabilită în anexa la titlul VII al CF și constituie numărul de persoane fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu, în funcţie de apartament și bloc sau casă la sol. Cota taxelor locale se stabilește de către AAPL - în funcție de caracteristicile obiectelor impunerii. Conform art. 293 alin. 2 al CF, calcularea taxei se efectuează de către organele împuternicite de AAPL. Potrivit art. 294 alin. (1) al CF, subiecții impunerii plătesc taxele locale la contul trezorerial de venituri al bugetului local. Totodată, conform alin. (2) al acestui articol taxa poate fi achitată nemijlocit organului împuternicit de AAPL. Termenele de plată a taxei, conform anexei la Titlul VII al CF, se stabilesc de AAPL. Darea de seamă privind suma taxei calculată nu se prezintă. În conformitate cu prevederile Legii privind finanţele publice locale nr. 397-XV din 16.10.2003 (Legea nr. 397/2003), taxele locale, aplicate conform CF sunt venituri generale ale bugetelor locale și se virează integral la bugetele respective. Potrivit prevederilor Legii nr. 397/2003, AAPL elaborează bugetele proprii conform prevederilor legale, în baza clasificației bugetare și a metodologiei bugetare aprobate de MF. Conform Ordinul MF nr. 208 din 24.12.2015 privind Clasificația bugetară, taxa pentru salubrizare se transferă la codul economic 114 426. Totodată, conform art. 171 al CF, cei care au încasat bani în numerar de la contribuabil sunt obligați să verse la buget, în numele acestuia, în aceeași sau în următoarea zi lucrătoare, sumele încasate. AAPL din satele și comunele în care nu există instituții financiare sau subdiviziuni ale acestora pot stabili pentru serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale și pentru operatorii de poștă o altă periodicitate de vărsare la buget a sumelor încasate, dar nu mai rar de o dată pe săptămână. Reieșind din cele expuse, organul împuternicit de AAPL calculează taxa ținând cont de baza impozabilă (numărul de persoane fizice înscrise la adresa declarată cadomiciliu, în funcţie de apartament și bloc sau casă la sol) și cota stabilită prin decizia Consiliului local. Sumele taxelor încasate în numerar de la contribuabil urmează a fi transferate în bugetul local, la contul trezorerial de venituri al bugetului local 114 426, integral - din numele contribuabilului, în aceeași sau în următoarea zi lucrătoare. Lista persoanelor de la care a fost colectată taxa urmează a fi prezentată de către organul împuternicit de AAPL serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.

author icon

Людмила Мицова

Monitorul fiscal FISC.md Nr. 3 (58) 2020


Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Государственная Налоговая Служба

5456 просмотры

Дата публикации:

10 Апрель /2020 10:00

Catalogul tematic

Налоговое законодательство | Местные сборы | Налоговое администрирование

Ключевые слова

taxa | salubritate | APL | impozite şi taxe | Primărie

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon