Новости

Reforma achizițiilor publice: un pas spre transparență și eficiență

Ministerul Finanțelor a organizat consultări publice dedicate reformei achizițiilor publice și anume - noului proiect de lege în acest domeniu. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene (UE) și P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md”, a reunit peste 600 de participanți, responsabili din domeniul financiar, reprezentanți ai administrației publice și ai mediului de afaceri.

 

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, în deschiderea evenimentului a subliniat importanța reformei, afirmând: „Reforma achizițiilor publice reprezintă un pas esențial în consolidarea unui sistem de guvernare transparent și eficient, care să sprijine dezvoltarea economică și utilizarea responsabilă a fondurilor publice. Noul proiect de lege va asigura un cadru legislativ modern și va alinia Republica Moldova la cele mai bune practici internaționale”. De asemenea, ministra a subliniat importanța interconectării sistemelor informaționale, evidențiind că acest lucru va contribui la simplificarea procesului de achiziții și la creșterea transparenței datelor, facilitând astfel o monitorizare mai eficientă și o gestionare optimă a resurselor publice.

 

Reprezentantul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jan Demidovitš-Mekeläinen, prezent la eveniment a subliniat: „Pe măsură ce Moldova înaintează pe calea viitorului său european, un sistem de achiziții publice robust și transparent este esențial. Această consultare reprezintă un pas cheie în această călătorie, oferind o oportunitate de a construi un sistem care încurajează concurența loială, promovează eficiența și asigură valoare pentru banii contribuabililor. Sectorul public poate folosi achizițiile pentru a stimula locurile de muncă, crește investițiile și pentru a crea o economie care este mai inovatoare, mai eficientă din punct de vedere al utilizării energiei și altor resurse și mai incluzivă din punct de vedere social. Serviciile publice de înaltă calitate depind de achiziții moderne, bine gestionate și eficiente”.

 

În cadrul evenimentului, participanții au analizat modificările propuse la proiectul de lege, prezentate de Sergiu Căinăreanu, șeful Direcției achiziții publice din cadrul Ministerului Finanțelor. Discuțiile s-au concentrat pe simplificarea proceselor, prevenirea abuzurilor și sporirea transparenței în alocarea fondurilor publice.

 

Ana Luca, secretara generală adjunctă a Ministerului Finanțelor, a mulțumit tuturor celor implicați în elaborarea proiectului de lege și a subliniat importanța procesului de consultare publică. „Consultările au jucat un rol esențial în asigurarea unei reprezentări echilibrate a tuturor părților interesate – autoritățile publice, societatea civilă și mediul de afaceri – în procesul de elaborare a noilor reglementări”, a declarat Ana Luca.

 

După definitivarea proiectului, documentul va fi transmis Comisiei Europene pentru consultare finală, având ca obiectiv intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2027. Noua lege va contribui la o gestionare mai eficientă a fondurilor publice și la consolidarea unui sistem de achiziții mai echitabil și transparent.

 

Este important de menționat că procesul de consultări publice a demarat la începutul anului curent și a inclus discuții cu administrațiile publice locale din municipiul Bălți, din raioanele Sîngerei, Edineț, Glodeni, Cahul și Hîncești, cu organizații non-guvernamentale și asociații obștești, reprezentanți ai mediului de afaceri, sindicate și patronate. Opiniile și recomandările formulate de participanți au fost studiate în detaliu, iar unele dintre propunerile relevante urmează să fie reflectate în varianta finală a proiectului de lege.

 

Ministerul Finanțelor își reafirmă angajamentul de a continua dialogul cu toate părțile implicate pentru implementarea unui sistem modern și eficient de achiziții publice.

 

Înregistrarea video a evenimentului și prezentările sunt disponibile aici: https://www.youtube.com/watch?v=CHjuIXwgvmE 

Учреждения:

Министерство финансов Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

73 просмотры

Дата публикации:

27 Февраль /2025 09:15

Catalogul tematic

Государственная закупка | Новости

Ключевые слова

achizii publice

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon