Новости

Regulamentul cu privire la SIA de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura” va fi modificat

Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Regulamentul cu privire la Sistemul informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura” (Regulament), aprobat prin Ordinul SFS nr.317 din 26 iunie 2020, elaborat în temeiul art.1323 alin.(10) din Codul fiscal și prevederilor Legii nr.124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere.

 

Astfel, Regulamentul se propune a fi completat cu un punct nou care prevede că algoritmul de atribuire al Seriei și numărului facturii fiscale va fi alcătuit conform următorului principiu: Seria „Exx” Numărul „xxxxxxxxx”. Seria facturii fiscale se propune a fi compusă din trei litere, unde prima literă este „E” și rămâne nemodificată, a doua literă - „A” și se va modifica în ordine alfabetică la consumarea ultimului număr din Numărul facturii fiscale, a treia literă - „A” și se va modifica în ordine alfabetică la consumarea ultimului număr din Numărul facturii fiscale.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, prima serie a facturii fiscale va fi EAA, iar ultima EZZ. Numărul facturii fiscale va fi compus din nouă cifre, unde șirul numeric se inițiază de la numărul 000000001 cu finalizarea la numărul 999999999. Astfel, primul număr al facturii fiscale va fi EAA000000001, iar ultimul EZZ999999999.

 

Proiectul mai conține un șir de modificări de ordin redacțional și prevede că acestea vor intra în vigoare la data publicării în „Monitorul oficial”.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Государственная Налоговая Служба

920 просмотры

Дата публикации:

21 Апрель /2023 10:47

Тематика:

Новости

Ключевые слова

serviciul fiscal de stat | consultari publice | Modificare | e-Factura

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon