Новости

Regulile de implementare a prețurilor de transfer, publicate în Monitorul Oficial

Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 9 din 26 ianuarie 2024 cu privire la aprobare regulilor de implementare a prețurilor de transfer a fost publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 9 februarie și intră în vigoare la data publicării.

 

Astfel, Ordinul publicat conține Regulamentul privind prețurile de transfer, precum și modelul Informației privind prețurile de transfer și instrucțiunea de completare a informației respective (anexa nr.2 a Ordinului). Regulamentul se aplică persoanelor juridice înregistrate în Republica Moldova și persoanelor juridice străine care dețin sucursală sau reprezentanță în țara noastră.

 

Precizăm, conform Codului fiscal (cap.112), Principiul prețurilor de transfer prevede că, contribuabilul care încheie tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA, egală sau mai mare de 20 mil. lei, este obligat să întocmească și să prezinte informația privind prețurile de transfer, iar dacă valoarea tranzacțiilor este egală sau mai mare de 50 mil. lei, pe lângă informația respectivă, este obligat să prezinte și dosarul privind prețurile de transfer.

 

Regulamentul descrie metodele de stabilire a prețurilor de transfer, care sunt: metoda comparării prețurilor, metoda prețului de revânzare, metoda cost plus, metoda marjei tranzacționale nete, metoda împărțieii profitului, precum și orice alt metodă recunoscută în Liniile directoare OCDE privind prețurile de transfer. Precizăm că criteriile de stabilire a celei mai adecvate metode sunt prevăzute în art. 22620 alin. 5 din Codul fiscal.

 

Regulamentul mai stabilește și mecansimul verificării respectării principiului lungimii brațului. Astfel, verificarea tranzacțiilor controlate pentru stabilirea respectării principiului lungimii brațului se efectuează prin verificare preliminară și control fiscal de către Serviciul Fiscal de Stat.  Nu vor fi supuși acestei verificări contibuabilii care au tranzacții cu persoane afiliate, a căror valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale nu depășește suma de 1 mil. de lei, calculate prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA.

 

Regulamentul stabilește și conținutul Dosarului privind prețurile de transfer (Dosarului local), care va conține o serie de date importante, precum: informații despre contribuabil, o descriere generală a activității contribuabilului, inclusiv: o strategie de afaceri, inclusiv schimbările din strategia de afaceri; o prezentare a principalelor piețe de desfacere pentru livrările efectuate; o descriere a activității de cercetare/dezvoltare a contribuabilului (dacă este cazul); detalii privind concurenții principali ai contribuabilului, o descriere a tranzacțiilor derulate de către contribuabil cu fiecare persoană afiliată și a contextului în care se derulează acestea etc.

 

Pentru mai multe detalii privind implementarea prețurilor de transfer în Republica Moldova, vă recomandăm să consultați rubrica Prețurile de transfer de pe pagina monitorul.fisc.md, disponibilă în compartimentul Poziția expertului.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

949 просмотры

Дата публикации:

09 Февраль /2024 08:42

Тематика:

Налоговые новости | Трансфертные цены

Ключевые слова

preturi de transfer

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon