Монитор ГНС

Serviciul Fiscal de Stat atenționează despre o nouă schemă de escrocherie în mediul online

Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor să fie vigilenți la orice informație care vizează activitatea autorității fiscale distribuită în spațiul public, în contextul intensificării escrocheriilor în mediul online cu utilizarea identității instituției.

 

Escrocheria respectivă se manifestă prin remiterea mesajelor la poștele electronice ale contribuabililor, cu pretinsa solicitare de a prezenta anumite documente urmare a unor activități întreprinse de autoritatea fiscală, iar lista lor poate fi vizualizată doar prin accesarea unor link-uri către site-uri dubioase, al căror scop este obținerea accesului asupra datelor din dispozitivele contribuabililor și eventuala utilizare frauduloasă a acestora.

 

În context, vă rugăm să verificați orice informație pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Telegram). De asemenea, ne puteți contacta telefonic la Centrul de apel al SFS: 0 8000 1525 sau oricare alt număr indicat la pagina Contacte de pe site-ul SFS.

 

În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept  și Serviciul Fiscal de Stat, sau alte instituții vizate. Datele de contact ale SFS le găsiți aici.

 

Totodată, menționăm că, toată informația ce vizează activitatea autorității fiscale, obligațiile fiscale ale contribuabililor, sunt publicate exclusiv pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile de pe rețele de socializare gestionate de către SFS.

 

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба

543 просмотры

Дата публикации:

15 Февраль /2024 16:10

Тематика:

Новости

Ключевые слова

contribuabil | escrocherie | serviciul fiscal de stat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon