Монитор ГНС
SFS continuă informarea contribuabililor din piețele autorizate
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează în permanență activitatea agenților economici pe bază de risc și întreprinde măsuri de informare și conformare a contribuabililor, scopul fiind conformarea voluntară a acestora la prevederile legislației în vigoare.
În acest sens, în perioada aprilie-prezent, SFS a instituit un post fiscal la piața agricolă din str. Calea Basarabiei, mun. Chișinău, în scopul monitorizării activității contribuabililor ce desfășoară activitate pe teritoriul administrat de aceasta.
În cadrul activității postului fiscal au fost stabilite un șir de riscuri sporite pentru administrarea fiscală, și anume:
- neînregistrarea activității de întreprinzător;
- tăinuirea veniturilor din vânzările real efectuate;
- practicarea achitării „salariului în plic” și utilizarea muncii ne(sub)declarate;
- operațiuni economice de proporții cu persoane fizice, persoane fizice ce desfășoară activitate independentă și deținători ai patentei de întreprinzător;
- operațiuni economice de proporții cu persoane fizice cetățeni care practică activitate ilicită.
În scopul prevenirii posibilelor riscuri de încălcare a legislației fiscale în vigoare în domeniul comerțului, au fost distribuite 105 pliante informative, prin care contribuabilii au fost îndemnați să dețină documente necesare privind înregistrarea activității de comerț și documente confirmative privind originea mărfii comercializate și transportate, să elibereze facturi fiscale la efectuarea tranzacțiilor de vânzare și să utilizeze echipamentele de casă și de control.
De asemenea, de comun cu administrația pieței au fost petrecute ședințe cu contribuabilii persoane fizice și juridice, privind conformarea voluntară la prevederile legislației în vigoare.
Urmare a analizei agenților economici cărora li s-au distribuit pliante, în unele cazuri s-a stabilit că salariul mediu raportat de agenții economici la situația din trimestrul IV al anului 2022, pentru ultimele 3 luni este de o valoare inferioară comparativă cu salariul mediu pe ramura economiei la care se atribuie întreprinderea. În acest sens au fost înmânate 82 scrisori de conformare voluntară la calcularea, declararea și achitarea integrală a plăților salariale.
Ca rezultat, până în prezent au fost încheiate 37 contracte de locațiune noi (în scopul desfășurării activității de întreprinzător), precum și înregistrate – 8 persoane cu activități independente, 4 agenți economici - persoane juridice, 10 subdiviziuni, 21 echipamente de casă și control și 2 agenți economici în calitate de subiecți ai impunerii cu TVA.
Totodată, în luna aprilie au fost inițiate acțiuni de control fiscal prin metoda de verificare operativă la contribuabilii ce desfășoară activitate ilicită pe teritoriul pieței, fiind constatate și sancționate 10 persoane fizice ce practică activitate ilegală de întreprinzător.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1096 просмотры
Дата публикации:
19 Май /2023 15:36
Catalogul tematic
Деятельность ГНС
Ключевые слова
piata autorizata | conformare fiscală | Activitate SFS
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии