Știri
Serviciile de finanțare participativă ar putea fi scutite de TVA cu drept de deducere
Întreprinderile, în special cele mici și mijlocii, ar putea beneficia de o nouă alternativă de finanțare – prin intermediul platformelor de finanțare participativă, ce presupun un proces de intermediere financiară, în care dezvoltatorii de proiecte antreprenoriale care au nevoie de mijloace financiare pot accesa servicii de finanțare, acumulând resurse din partea mai multor investitori.
În Parlament este înregistrat proiectul de lege privind finanțarea participativă, ce reglementează condițiile de acces, categoriile de servicii ce pot fi finanțate și procedurile de supraveghere a furnizorilor de servicii de finanțare participativă.
Activitatea furnizorilor de servicii de finanțare participativă nu constituie activitate de creditare bancară sau nebancară, a asociațiilor de economie și împrumut, a prestatorilor de servicii de plată și a societăților de investiții. Aceasta reprezintă o modalitate de democratizare și extindere a accesului la capital, facilitând astfel selectarea sectoarelor economiei care necesită fonduri de capital și care au acces limitat la sursele de finanțare tradițională.
Conform proiectului, prin intermediul platformei de finanțare participativă vor putea fi efectuate două tipuri de finanțare – bazată pe investiții (achiziționarea de către investitori a părților sociale sau acțiunilor dezvoltatorului în cadrul unui proiect de finanțare participativă) și bazată pe împrumut (acordarea de către unul sau mai mulți investitori a împrumuturilor pentru un proiect de finanțare participativă în schimbul unei dobânzi).
O persoană juridică care intenționează să furnizeze servicii de finanțare participativă va depune la Comisia Națională a Pieței Financiare o cerere de autorizare, în format electronic, la care va anexa copia de pe actul de constituire, regulamentul de activitate, decizia organului împuternicit privind desemnarea administratorilor și altor persoane implicate în administrarea furnizorului etc.
Documentul stabilește și anumite exigențe prudențiale față de furnizori, care trebuie să dispună în mod permanent de garanții în mărime de cel puțin 500 mii lei, ce vor asigura acoperirea eventualelor riscuri de răspundere civilă profesională.
De asemenea, furnizorii vor ține contabilitatea, vor întocmi și prezenta situații financiare și rapoarte specifice trimestriale în conformitate cu legislația în vigoare, precum și va fi obligat să efectueze anual auditul situațiilor financiare.
Valoarea mijloacelor bănești ce pot fi acumulate pentru un singur proiect de finanțare participativă nu poate depăși suma ce constituie echivalentul a 500 mii euro, calculată la cursul oficial al valutei naționale. Totodată, proiectul de finanțare participată trebuie să aibă un termen exact de acumulare a investițiilor stabilit de către dezvoltator, care nu poate depăși 12 luni. În perioada aflării mijloacelor bănești transmise de investitor pe contul furnizorului, resursele financiare nu vor putea fi plasate sau utilizate în alte scopuri decât investirea în proiectul de finanțare participativă pentru care sunt destinate.
Totodată, serviciile de finanțare participativă prestate de furnizorii respectivelor servicii ar putea fi scutite de TVA cu drept de deducere. În acest sens este preconizată completarea art. 103 din Codul fiscal, ce stabilește scutirile de TVA.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe măsura promovării inițiativei.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1113 vizualizări
Data publicării:
26 Ianuarie /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.