Știri
Sistemul de control de stat asupra activității de întreprinzător urmează să fie reformat
A avut loc prima ședință a grupurilor de lucru privind reforma sistemul de control de stat asupra activității de întreprinzător, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM. Reforma are loc în contextul Dispoziției Guvernului din 25 iulie 2023.
Pentru realizarea reformelor au fost create 8 grupuri de lucru în următoarele domenii: 1. supravegherea tehnică, construcții; 2. supravegherea pieței și protecția consumatorului; 3. fiscal, vamal; 4. protecția mediului; 5. sănătate publică; 6. protecția și securitatea muncii; 7. agricultură și alimentație; 8. transport (rutier, naval, aeronautic).
Prima ședință a avut loc în cadrul Grupului nr. 1, în cadrul căreia a fost pus în discuție propuneri privind îmbunătățirea controlului de stat în domeniile supravegherii tehnice și construcțiilor.
Astfel, în cadrul ședinței au fost discutate problemele cu care se confruntă comunitatea de afaceri în aceste domenii, dar și soluțiile propuse pentru depășirea acestora bazate în mare parte pe practicile și principiile promovate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Potrivit datelor prezentate în cadrul ședinței, legislația în domeniul controalelor privind supravegherea tehnică, construcțiilor și luptei împotriva incendiilor conține unele discrepanțe, dublări și prevederi nejustificate.
Participanții la ședință au menționat necesitatea revizuirii Legii nr/ 131 din 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Printre altele, se propune introducerea în legislația națională a concretizări care să nu admită dublarea funcțiilor de control, fenomen atestat astăzi.
Se mai propune revederea hotărârii de Guvern prin care se efectuează controlul calității în construcții asupra utilizării investițiilor publice în construcții, pentru că se atestă un șir de plângeri din partea agenților economici, deoarece acest proces de control, are loc lacunar și cu devieri de la principiile de bază în reglementarea controlului de stat. Mai mult, agenții economici susțin că aceste controale se fac cu exagerări și intervenții disproporționate din partea organului de control.
În cadrul grupurilor de lucru participă Cancelaria de Stat, ministerele responsabile de politici în domeniile tehnice abordate, organele de control competente, dar și reprezentanți ai comunității de afaceri și practicieni din domeniile discutate.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
835 vizualizări
Data publicării:
11 Septembrie /2023 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
activitatea de întreprinzător | control de stat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.