Știri
70% din valoarea bunurilor confiscate în scopuri sociale sau în interes public vor constitui venit la bugetul de stat
Utilizarea în scopuri sociale reprezintă procesul de redistribuire a bunurilor și a sumelor de bani confiscate, inclusiv a sumelor de bani obținute din executarea hotărârilor judecătorești în materie penală de confiscare prin echivalent, precum și a sumelor de bani repatriate sau care fac obiectul unui acord internațional de partajare, în scopul sprijinirii proiectelor de interes social și de mediu, al finanțării activităților de dezvoltare economică, precum și al promovării bunăstării generale.
Joi, 26 februarie curent, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 4 din 5 februarie 2026 privind utilizarea bunurilor confiscate în scopuri sociale sau în interes public, prevederile căreia vor fi puse în aplicare la expirarea a două luni de la data publicării, adică din 26 aprilie.
Conform Legii nr. 4/2026, această utilizarea în scopuri sociale sau de interes public are ca scop consolidarea capacităților funcționale ale statului, modernizarea infrastructurii publice, finanțarea programelor strategice de importanță națională sau locală, prevenirea și combaterea criminalității organizate și a corupției, precum și servirea oricăror altor scopuri care contribuie la îmbunătățirea exercitării atribuțiilor funcționale ale autorităților și instituțiilor publice și la îndeplinirea funcțiilor esențiale ale statului.
Noile prevederi se vor aplica bunurilor confiscate în proceduri penale; repatriate; bunurilor partajate prin acorduri internaționale și bunurilor confiscate ce revin RM în temeiul unei hotărâri judecătorești penale străine; sumelor de bani confiscate în proceduri penale, obținute din executarea hotărârilor judecătorești penale de confiscare prin echivalent, repatriate sau care fac obiectul unui acord internațional de partajare rămase după acoperirea cheltuielilor de administrare, conservare sau valorificare a bunurilor, după acoperirea deducerii sumelor care fac obiectul distribuirii internaționale, precum și a altor rețineri.
Evidența bunurilor confiscate eligibile pentru utilizare în scopuri sociale sau în interes public se va realiza de către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale care va analiza modul și gradul de valorificare a acestora, în scopul evaluării eficienței procesului de recuperare și al identificării măsurilor necesare pentru îmbunătățirea gestionării acestora.
Se prevede că Serviciul Fiscal de Stat va întreprinde toate acțiunile necesare pentru bunurile confiscate în vederea preluării, evaluării, înregistrării drepturilor de proprietate, administrării, vânzării sau, după caz, distrugerii, conform procedurii stabilite de Guvern.
Sumele de bani confiscate vor fi înregistrate separat de către Ministerul Finanțelor la o poziție distinctă în bugetul de stat și se vor repartiza după cum urmează: 70% vor constitui venit la bugetul de stat; 20% vor fi alocate pentru utilizare în scopuri sociale; 10% - alocate autorităților și instituțiilor publice pentru a fi utilizate în interes public.
Pe lângă Ministerul Justiției, în scopul evaluării cererilor de utilizare și al luării deciziilor privind utilizarea în scopuri sociale sau în interes public a bunurilor confiscate, va fi instituită Comisia pentru gestionarea bunurilor confiscate care va fi un organ colegial, fără personalitate juridică, constituită din 9 membri, reprezentanți al ministerelor justiției, finanțelor, afacerilor interne, muncii și protecției sociale, sănătății, educației și cercetării, culturii, mediului, societății civile.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
177 vizualizări
Data publicării:
27 Februarie /2026 07:35
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
buget de stat | bunuri confiscate
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.