Știri

Alte principii de subvenționare în agricultură și mediul rural

Creșterea competitivității și dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial, asigurarea gestionării a resurselor naturale, dezvoltarea socioeconomică rurală sunt scopurile proiectului legii cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, propus de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare pentru consultări publice.

 

În vederea realizării scopului stabilit, statul, conform proiectului, va susține modernizarea lanţului agroalimentar; va facilita accesul la pieţele de capital, de intrări și ieșiri pentru fermieri; va implementa tehnologii de producţie a produselor ecologice; va contribui la adaptarea la schimbările climatice, la dezvoltarea infrastructurii de acces şi de servicii în mediul rural. Alte obiective sunt creşterea oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă în domeniile nonagricole şi sporirea veniturilor în mediul rural, precum și dezvoltarea afacerilor fermierilor micro, mici și mijlocii.

 

Se propune ca subiecții subvenționării în agricultură și mediul rural să fie expres prevăzuți în lege. Astfel, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, la subvenții vor putea pretinde fermierii care întrunesc cumulativ condițiile stabilite și sunt clasificați în următoarele categorii:

  • fermier micro – cel mult 9 salariați, cifră anuală de afaceri – până la 18 mil. lei;
  • fermier mic – cel mult 49 salariați,  cifră de afaceri – până la 50 mil. lei;
  • fermier mijlociu – cel mult 249 de salariați, cifră de afaceri – până la 100 mil. lei;
  • fermier mare – depăşeşte cumulativ condițiile stabilite pentru fermierul mijlociu.

 

Totodată, la subvenții  din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural (Fond) vor putea pretinde persoanele juridice sau fizice care desfășoară activitate în mediul rural sau activitate agricolă, altele decât fermierii; unitatea administrativ-teritorială; grupul de acțiune locală; organizațiile din domeniul cercetării și inovării, instituțiile de învățământ cu profiluri agroindustriale.

 

Proiectul stabilește că Fondul se va repartiza pentru astfel de forme de plați ca plata în avans; post-investiție; investiții pe etape; directe; complementare. Fiecare formă de plată este reglementată printr-un articol separat, fiind stabilite condițiile subvenționării. De exemplu, plata directă este definită ca o subvenție exprimată în sumă fixă acordată într-o singură tranșă pentru practicarea activităților agricole în sectorul vegetal, zootehnic sau ecologic. Aceasta se va acorda solicitantului de subvenție în condițiile în care beneficiarul va deține un număr minim de animale din speciile aprobate de Guvern pentru formele productive, va demonstra obținerea producției și livrarea acesteia către un procesator autohton sau demonstrează procesarea acesteia; animalele sunt asigurate și înregistrate conform Legii nr.231/2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor (pentru speciile prevăzute).

 

Conform proiectului, nu vor putea fi eligibile subvenționării bunurile dobândite second-hand; bunurile depuse în activitățile agricole și lucrările realizate în or. Chişinău şi or. Bălţi, cu excepția celor depuse de către organizațiile din domeniul cercetării și inovării sau instituțiilor de învățământ cu profiluri agroindustrial; TVA, cu excepţia proiectelor iniţiate de UAT, precum şi pentru funcţionarea grupurilor de acţiune locală; comisioanele bancare, costurile garanţiilor bancare şi cheltuielile similare; costurile de schimb valutar; achitările efectuate în cadrul contractelor de schimb sau de cesiune, stingerii obligațiilor prin compensare, precum şi cele efectuate către persoanele juridice înregistrate sau cu reședință în jurisdicții care nu implementează standarde internaționale de transparenţă etc.

 

Consultările vor dura până la 8 februarie, acesta fiind și termenul-limită pentru înaintarea propunerilor și obiecțiilor.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1043 vizualizări

Data publicării:

07 Februarie /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

consultari publice | mediul rural | Agricultură | sistemul de subvenționare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon