Analitica și statistica

În primele șase luni ale anului curent, volumul vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a scăzut cu 94,7 mil. lei sau 5,4%

În total, vânzările au însumat peste 1,648 mlrd. lei timp de șase luni. Datele statistice despre evoluţia acestei pieţe, publicate pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că dinamica negativă a vânzărilor a fost cauzată de diminuarea numărului de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă și a volumului traficului de voce generat de aceștia. Conform datelor prezentate ANRCETI de cei trei furnizori de servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom (Unite), scăderea volumului total al vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a fost determinată și de micșorarea vânzărilor de către Moldcell și Orange Moldova. VENITURI DIN VÂNZĂRI Vânzările realizate de Moldcell au scăzut cu 7,6% și au însumat 451,3 mil. lei, iar cele ale Orange Moldova s-au diminuat cu 5,3% și au totalizat circa 1,129 mlrd. lei. În același timp, volumul de vânzări ale serviciilor de telefonie mobilă realizate de către Moldtelecom a crescut cu 8,7% și a depășit cifra de 68,1 mil. lei. În consecință, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) a scăzut cu 4,6% şi a alcătuit 74,5 lei. Orange Moldova a înregistrat un ARPU de 86,9 lei, Moldtelecom – de 81,4 lei și Moldcell – de 54,3 lei. UTILIZATORI În perioada ianuarie – iunie 2016, numărul total al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă s-a micșorat, față de finalul anului 2015, cu mai bine de 24,7 mii (-0,6%) și a alcătuit peste 4,298 mil., dintre care 3,682 mil. sunt utilizatori activi. Această evoluție a fost cauzată, în temei, de diminuarea bazei de clienți ai companiei Orange Moldova cu circa 42,5 mii (-1,7%). În același timp, companiile Moldcell şi Moldtelecom au reușit să-și sporească baza sa de utilizatori cu 9,9 mii (+0,7%) și, respectiv, cu 7,8 mii (2,5%). Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă raportată la 100 de locuitori a scăzut cu 0,6 puncte procentuale și a alcătuit 121%. CÂT VORBIM LA TELEFONUL MOBIL În aceeași perioadă, volumul total al traficului de voce generat de utilizatorii de telefonie mobilă s-a micșorat, comparativ cu primul semestru al anului 2015, cu 72 mii minute (-2,3%) și a însumat 3 mlrd. 70,1 mln. minute. Această dinamică a fost cauzată de diminuarea traficului de voce în rețeaua Orange Moldova cu 140,9 mii minute (- 6,5%). Micșorarea volumului total al traficului de voce a condus la diminuarea ușoară a traficului mediu lunar per utilizator (-0,6%) până la 261 minute. În primul semestru, cel mai mare număr de minute vorbite în mediu lunar la telefonul mobil (303 minute) a revenit clienților Orange Moldova. Un utilizator deservit de Moldtelecom a vorbit la telefon în mediu lunar 278 minute, iar cel deservit de Moldcell – 192 minute. MOTIVUL SCĂDERII Specialiștii ANRCETI invocă drept cauză principală a scăderii volumului de vânzări ale serviciilor de telefonie mobilă și cel al traficului de voce faptul că tot mai mulți utilizatori care dispun de telefoane inteligente (smartphone) preferă să utilizeze serviciul voce prin rețelele de Internet mobil (Skype, Viber, etc). COTA DE PIAȚĂ La finalul primului semestru al anului 2016, cei trei furnizori de comunicaţii mobile dețineau pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă, în funcţie de volumul de vânzări, următoarele cote de piață: Orange Moldova - 68,5%, Moldcell - 27,4% şi Moldtelecom – 4,1%.


via | bani.md

1433 vizualizări

Data publicării:

24 August /2016 09:30

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

telefonie mobilă | statistica | scadere | Moldcell | orange | Moldtelecom | convorbiri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon