
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 11 decembrie 2025, a stabilit rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 5,00 la sută anual. Astfel, indicatorul a fost diminuat cu 1 p.p.
Totodată, au fost stabilite ratele de dobândă:
a) la creditele overnight, la nivelul de 7% anual;
b) la operațiunile repo, la nivelul de 5,25% anual;
c) la depozitele overnight, la nivelul de 3,00% anual.
BNM prin această decizie continuă măsurile de relaxare a politicii monetare și urmărește astfel readucerea și menținerea pe termen mediu a inflației în limitele intervalului de variație de ±1,5 p.p. de la ținta de 5,0 la sută, considerat nivelul favorabil pentru creșterea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Decizia regulatorului vizează stimularea cererii agregate, momentan dezinflaționistă, inclusiv prin încurajarea consumului și a investițiilor, echilibrarea economiei naționale și a contului curent, precum și ancorarea așteptărilor inflaționiste. Reducerea ratei de bază va acționa prin intermediul canalului ratei dobânzii, luând în considerare lag-urile temporale aferente mecanismului de transmisie și va influența în scădere ratele de dobândă pe piețele monetară, de depozit și de credit.
998 vizualizări
Data publicării:
15 Decembrie /2025 07:40
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Banca Naţională a Moldovei | rata de baza
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *