Știri

Cadrul normativ secundar necesar implementării rețelei de colectare a informațiilor agricole, publicat

Prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 148 din 20.09.2024 care vine să creeze cadrul normativ secundar necesar asigurării implementării Legii nr. 105/2024 cu privire la rețeaua de colectare a informațiilor agricole, publicat joi, 3 octombrie curent în Monitorul oficial, vor intra în vigoare la data de 16 mai anul 2026.

 

Conform Ordinului MAIA nr. 148/2024, planul de selectare a exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie va include elemente care să asigure obținerea unui eșantion contabil reprezentativ pentru câmpul anchetei. În special, planul se va baza pe cele mai recente surse de referințe statistice; va explica procedura de stratificare a câmpului anchetei în conformitate cu tipurile de activitate agricolă și clasele de dimensiune economică menționate în Legea nr. 105/2024.

 

Totodată, planul urmează să prevadă o defalcare a exploatațiilor agricole din câmpul anchetei pe tipuri de activitate agricolă și clase de dimensiune economică conform legii menționate supra, care va corespunde cel puțin tipurilor principale și urmează să indice metodele statistice de stabilire a coeficientului de selectare ales pentru fiecare strat, procedurile de selectare a exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie și numărul exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie care trebuie selecționate pentru fiecare dintre straturile adoptate.

 

În scopul calculării producțiilor standard pentru anchetele privind structura exploatațiilor agricole pentru anul N, perioada de referință constă în cei 5 ani succesivi, începând de la anul N-5, până la anul N-1. Producțiile standard vor fi determinate cu ajutorul valorilor medii de bază calculate pentru perioada de referință și se vor denumi „producții standard N-3”. Pentru a se ține cont de tendințele economice, aceste producții standard N-3 urmează a fi actualizate cel puțin cu ocazia fiecărei anchete privind structura exploatațiilor agricole.

 

Se prevede că principalele grupe de informații contabile care trebuie colectate sunt informații generale privind exploatația agricolă; active (activele exploatației împărțite în categorii, utilizate în funcționarea sa în cursul exercițiului contabil); cote și alte drepturi (aferente funcționării exploatației în cursul exercițiului contabil); datorii (nivelul de îndatorare al exploatației în cursul exercițiului contabil); TVA  (informații referitoare la aplicarea sistemelor TVA în cazul exploatației); materii prime utilizate în funcționarea exploatației, costuri specifice și cheltuieli generale, ocazionate de realizarea producției în cursul exercițiul contabil; subvenții (detalii privind subvențiile primite de exploatație) etc.

 

Informațiile contabile vor fi exprimate în valori monetare fără TVA. Informațiile contabile în valori monetare urmează a fi exprimate fără a ține seama de granturi și subvenții, care sunt înregistrate separat. Prin granturi și subvenții se va înțelege orice formă de ajutor direct din fonduri publice care a dus la o încasare specifică.

 

Reiterăm, că scopul Legii nr. 105/2024, care va intra în vigoare la data de 16 mai 2026, este de a crea un mecanism de colectare a informațiilor contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole necesare pentru evaluarea performanței politicilor agricole și stabilirea direcțiilor de susținere a dezvoltării sectorului agricol și mediului rural.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

278 vizualizări

Data publicării:

04 Octombrie /2024 07:57

Catalogul tematic

Agricultura | Contabilitate

Etichete:

informații fiscale | sistem informaţional | Agricultură | Contabilitate

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon