Prețurile de transfer

Cadrul secundar privind implementarea prețurilor de transfer a fost aprobat

În Monitorul Oficial din 09 februarie 2024 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor cu privire la implementarea prețurilor de transfer.

 

Cele mai importante aspecte aduse de acest ordin sunt:

  • modalitatea de efectuare a analizei de comparabilitate și aspectele ce urmează a fi examinate în cadrul analizei funcționale;
  • metodele de stabilire a prețurilor de transfer și specificul aplicării acestora;
  • detalii privind condițiile efectuării ajustărilor benevole a prețurilor de transfer;
  • nu vor fi supuși verificării principiului lungimii brațului contribuabilii care au tranzacții cu persoanele afiliate, a căror valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale nu depășește suma de 1,000,000 lei, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA;
  • a fost precizată modalitatea în care va fi efectuată verificarea tranzacțiilor controlate în vederea stabilirii dacă a fost respectat principiului lungimii brațului;
  • conținutul dosarului local privind prețurile de transfer precum și formularele de prezentare a informației și instrucțiuni pentru completarea acestora.

 

Reamintim, că pregătirea pentru raportarea tranzacțiilor este foarte importantă fiind necesară efectuarea unui control foarte riguros al acestora având un impact de evitare a posibilelor sancțiuni ulterioare.

 

Referitor la Dosarul prețurilor de transfer anterior a fost publicat un articol despre conținutul și importanța întocmirii acestuia, care poate fi consultat aici.

 

Autori: Anastasia Dereveanchina – Senior Manager servicii fiscale PwC Romania & Moldova

Anna Gîscă – Manager, servicii fiscale, PwC Moldova

Instituții:

PwC Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1569 vizualizări

Data publicării:

09 Februarie /2024 15:10

Etichete:

Noutati fiscale | preturi de transfer

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon