Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pe ordinea de zi a ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător din 14 ianuarie curent a fost inclus proiectul modificărilor și completărilor la Legea nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și Legea nr.
Persoana fizică (rezident/nerezident) vrea să obțină o confirmare precum că a obținut venit în Republica Moldova. Care este procedura de obținere a confirmării respective? La eliberarea confirmării veniturilor obţinute în Republica Moldova de către cetăţenii RM (rezident) urmează a fi aplicate prevederile Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr.82/2019 ,,Cu privire la eliberarea confirmării veniturilor obţinute şi
Partenerul public va efectua un control anual asupra modului de realizare a parteneriatului public-privat, inclusiv prin desemnarea unui auditor independent sau prin organele de control/audit ale statului, în conformitate cu legislația. La rândul său, partenerul privat este obligat să asigure partenerului public accesul liber la obiectul parteneriatului public-privat,
Prin Legea nr. 105/2024 cu privire la rețeaua de colectare a informațiilor contabile agricole a fost creată baza normativă pentru colectarea de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole necesare evaluării obiective a performanței politicilor agricole,
Potrivit prevederilor Ordinului SFS nr.622/2018 privind particularitățile administrării prevederilor art.90/1 alin.(3/4) din Codul fiscal
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la a Ordinul directorului SFS nr. 245/2019 privind aprobarea formularului Deciziei privind inițierea controlului și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului acesteia (formularul DIC), elaborate în
Orice persoană care deține o creanță față de debitor, înregistrată până la intentarea procesului de insolvabilitate, poate formula și depune în termenul stabilit prin hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate, o cerere de admitere a creanțelor
În ultimul timp tot mai multe persoane, mai ales tinere, se avântă în desfășurarea activității de antreprenoriat și după, cum e și firesc, nu toți ajung la succesul scontat. În multe cazuri întreprinderile intră în insolvabilitate și nu neapărat din cauza circumstanțelor obiective, dar cel mai des din cauza necunoașterii multor aspecte legale legate de activitatea inițiată.
În Republica Moldova, impozitarea veniturilor obținute din darea în locațiune a bunurilor imobiliare și eschivarea de la plată acestora este o problemă discutabilă, care afectează atât organul fiscal, cât și proprietarii bunurilor imobiliare.
Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice care asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului public naţional (BPN) prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi monitorizează executarea celorlalte bugete componente ale BPN.
În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță despre lansarea implementării măsurii de formare profesională pe bază de voucher și invită șomerii/persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă să participe la cursurile de formare profesională pe bază de voucher
În Republica Moldova toate mărfurile care trec frontiera vamală sunt supuse declarării prin perfectarea și depunerea unei declarații vamale, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare/de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport de către reprezentantul în,
Cine sunt subiecții care urmează să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare la Serviciul Fiscal de Stat?
Expunerea loturilor la licitație pentru dreptul de a încheia un contract privind amplasarea unei unității de comerț ambulant stradal pe teritoriul orașului Chișinău într-o locație
Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător prevede că, solicitantul/titularul, la cererea de eliberare sau de prelungire a patentei urmează, în mod obligatoriu, să anexeze documentele confirmative privind achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat pentru întreaga
În țara noastră ar putea fi inițiată dezvoltarea Centrelor de testare a tehnologiilor inovative, cunoscute în engleză ca Sandbox, prin care antreprenorii vor avea posibilitatea să testeze noi tehnologii energetice. Prin crearea acestor centre se așteaptă la sporirea gradului de inovare în sectoarele energeticii, care va
Serviciul Fiscal de Stat informează că, persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile, inclusiv prin intermediul platformelor online Booking și Airbnb
În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *