Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la data de evidență 15 iunie 2020 erau înregistrate 8442 locuri de muncă vacante, cele mai multe dintre acestea fiind în Chișinău – 2517 și Bălți – 1167, iar cele mai puține – în Basarabeasca (doar 14). Amintim că, comparativ cu datele de la începutul lunii numărul locurilor vacante a scăzut, la 1 iunie fiind înregistrate 8963 posturi libere. Potrivit datelor, pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1937 locuri de muncă vacante, ceea ce constituie 23% din numărul total de locuri vacante.
Mâine, 1 martie 2019, vor ieși de sub tipar două ediții ale Monitorului Oficial al Republicii Moldova. În nr. 66-75 va fi publicat Codul civil în redacție nouă și Legea pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, iar în nr. 76-85 vor fi publicate următoarele documente oficiale. În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Decret pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanțare între Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul de dezvoltare al sistemului electroenergetic (în valoare de 55 milioane USD) (nr. 1106-VIII, 22 februarie 2019).
Ministerul Finanțelor va aproba spre finanțare doar propunerile de buget pentru domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor care au fost consultate și avizate pozitiv de Agenția de Guvernare Electronică (AGE). Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de hotărâre cu privire la unele măsuri de organizare a procesului de achiziții în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, care prevede o procedură unificată şi transparentă pentru organizarea achiziţiilor în domeniul TIC, în vederea asigurării oportunităţii investiţiilor în domeniu, racordării acestora la planurile strategice de dezvoltare ale Guvernului, monitorizării respectării principiilor completivităţii şi consistenţei achiziţiilor, compatibilităţii şi neutralităţii tehnologice, eficientizării şi transparentizării achiziţiilor.
În situația creată de pandemie, dar și în competiţia de a câştiga noi clienţi şi de a răspunde exigenţelor acestora, business-ul examinează tot mai profund extinderea activității de comerț în mediul online. Deși este un aspect cunoscut pentru unii antreprenori din RM, pentru cei ce sunt la începutul acestui gen de activitate expunem unele aspecte care urmează a fi respectate de persoanele care doresc să lanseze activitatea de comerț în mediul online și pentru ca activitatea desfășurată să fie menținută în cadrul legal.
Agentul economic care achiziționează de la persoanele fizice rezidente, care colectează produse agricole din horticultură și fitotehnie și obiecte a regnului vegetal de la persoanele fizice care nu desfășoară activitatea de întreprinzător în scopul vânzării ulterioare, ar putea reține la sursa de plată un impozit de 5% din plățile efectuate. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune completarea Codului fiscal cu capitolul 103 ce va reglementa regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor produselor agricole din horticultură și fitotehnie și a obiectelor regnului vegetal.
În ședința din 10 iunie 2020, Guvernul s-a expus asupra proiectului de lege privind modificarea unor acte legislative ce prevede excluderea obligativităţii achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru cetățenii Republicii Moldova care nu au domiciliul permanent în RM sau cei care se află în țară pentru o perioadă mai mică de 183 de zile.
În MO nr. 393-399 (7316-7322) din 27 decembrie 2019 a fost publicată Legea privind modificarea unor acte legislative nr.171 din 19 decembrie 2019, prin care sunt operate mai multe modificări la Codul fiscal, unele dintre care vizează reţinerea din plăţile efectuate în folosul rezidentului (art. 90). Anterior, prin Legea nr. 122 din 16 august 2019 pentru modificarea unor acte legislative, au mai fost aprobate modificări la art.90 din CF, fiind modificată cota impozitului privind reţinerea impozitului pe venit la sursa de plată de la 7 % la 12%. Prin Legea nr. 171/2019 a fost reformulat art. 90 din CF cu scopul ca acesta să stabilească clar următoarele aspecte:
Costurile ulterioare pot fi efectuate în procesul de reparație sau dezvoltare a mijloacelor fixe cu scopul îmbunătățirii caracteristicilor inițiale ale acestora şi, respectiv, majorării beneficiilor economice aşteptate din utilizarea obiectului care poate să rezulte din:
Pe parcursul anului curent se planifică efectuarea de către entitățile raportoare a auditului intern în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. De asemenea, se prevede îmbunătățirea analizei tranzacțiilor realizate în numerar, în scopul identificării tipologiilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului. Măsurile date sunt incluse în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pentru anii 2020-2024.
Curtea de Conturi a publicat, în ediția Monitorului Oficial din 10 august curent Hotărârea cu privire la Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), întocmite la 31 decembrie 2017. Potrivit documentului, rapoartele financiare consolidate întocmite la 31 decembrie 2017 nu oferă o imagine reală și fidelă a situației financiare conform cadrului de raportare aplicabil.
În Moldova există condiții avantajoase pentru investitorii care își doresc afaceri oneste și transparente. O demonstrează cifrele oficiale BNM, potrivit cărora, anul trecut influxul net de capital sub formă de investiții străine directe a constituit peste 196 de milioane dolari SUA, în creștere cu 31,3% față de 2017. Este vorba despre investitori din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania, Turcia și Luxemburg, care au luat decizia inspirată de a-și extinde sau de a pune bazele unui business în țara noastră. Activitatea lor de succes confirmă o dată în plus că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unui șir de reforme fiscale, politici guvernamentale, implementate în ultimii ani, în diverse sectoare ale economiei naționale, dar și a eforturilor de promovare consolidate.
Deoarece Curtea Constutuțională a suspendat acțiunea Legii nr.56 și aceasta urmează a fi examinată în fond pe data de 13 aprilie 2020, în condițiile în care există o incertitudine privind hotărârea ce va fi adoptată, pentru a asigura măsurile de susținere a cetățenilor și mediului de afaceri agreate anterior, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a întrunit astăzi, 10 aprilie, în ședință și a aprobat Dispoziția nr.16, care a intrat în vigoare la momentul publicării pe pagina oficială a Guvernului. Amintim că dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM.
Ministerul Finanțelor anunță că, în primele patru luni de activitate ale Programului Facilitatea de Creditare a Tinerilor, inițiat de autoritate, 56 de antreprenori începători au accesat credite cu o rată a dobânzii redusă cu 2% în raport cu rata dobânzii de referință anuală. Valoarea totală a creditelor acordate în cadrul Programului este de circa 35,6 mil. lei. Majoritatea beneficiarilor, care provin din 19 raioane ale țării, au investit banii în domeniul agricol. Cele mai multe credite au fost acordate tinerilor din UTA Găgăuzia — 13, aceștia fiind urmați de tinerii din raioanele Rîșcani și Glodeni – câte 6.
Începând cu 1 mai 2019, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică) a fost majorat cu 165 de lei și constituie 2775 de lei pe lună. Astfel, mărimea lunară totală a salariului unui angajat din sectorul real nu poate fi mai mic de 16,42 lei per oră sau 2775 de lei per o lună. Totodată, acest cuantum nu poate fi diminuat nici prin contractul colectiv, nici prin contractul individual de muncă. Mărimea salariului minim în sectorul real se stabilește anual de către Guvern, după negocieri și consultări cu patronatele și sindicatele și se publică în Monitorul Oficial. Acesta se calculează pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.
În scopul respectării prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), emisă în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, în partea ce ține de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale, expunem următoarele. 1. Parlamentul RM, prin Hotărârea nr. 55/2020, a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul RM pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Pe perioada acesteia, CSE va emite dispoziţii care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM și intră în vigoare din momentul emiterii.
Un agent economic prestează servicii în domeniul instruirii conducătorilor auto pentru obținerea permisului de conducere. Activitatea desfășurată de către acesta face parte din procesul de învățământ care este scutită de impozitul pe venit? Concomitent, potrivit prevederilor art. 513 din CF, instituțiile de învățământ publice, prin derogare de la art. 51, și instituțiile de învățământ private se scutesc de impozitul pe venitul obținut din desfășurarea nemijlocită a procesului de învățământ conform Codului educației nr. 152 din 17.07.2014 (CE).
Are dreptul un agent economic cu statut de persoană fizică (ÎI sau GȚ) să suporte cheltuieli de reprezentanță? Și daca da, care este modalitatea lor de deducere și reflectare în Declarații? În conformitate cu art. 24 alin. (3) din Codul fiscal (CF), deducerea cheltuielilor de reprezentanță a agenţilor economici se permite în limitele stabilite de HG „Cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit” nr. 693 din 11.07.2018 (HG nr. 693/2018), cu modificările și completările ulterioare.
Odată cu lansarea Portalului certificatelor de concediu medical de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Asigurări Sociale face unele precizări. Procesul de calculare a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă va începe imediat ce instituţiile medicale vor remite datele necesare către Portal şi vor fi recepţionate de către CNAS. Reamintim că, din 1 iulie 2019, conform modificărilor operate în legislaţie CNAS stabileşte, calculează şi plăteşte indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă din contul bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), începând cu a şasea zi de incapacitate temporară de muncă. Aceasta se referă la boli obişnuite sau la accidente nelegate de muncă.
Militarii, persoanele din corpul de comandă și soldații din organele afacerilor interne, din sistemul penitenciar și colaboratorii organelor securității statului, care au fost încadrați în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii sau a unei afecțiuni contractate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor putea beneficia de compensaţie bănească în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit, de rând cu persoanele recunoscute ca persoane cu dizabilităţi de pe urma războiului. Completarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.868/2004 ) cu prevederile respective este propusă de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
Cadrele didactice nu vor mai fi obligate să prezinte administrației instituției de învățământ documente confirmative privind utilizarea compensațiilor bănești acordate pentru achiziționarea bunurilor pentru creșterea profesională. Decizia a fost luată ieri, 30 ianuarie, în cadrul ședinței Guvernului, cabinetul de miniștri aprobând Hotărârea Guvernului cu privire la modificarea Hotărârii nr. 969/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea compensațiilor bănești anuale personalului didactic din instituțiile de învățământ general public.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *