Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În lunile ianuarie-martie 2021 importurile de mărfuri în Republica Moldova au însumat $1551,1 mil., cu 13,6% mai mult față de nivelul realizat în perioada similară din anul 2020. Biroul Național de Statistică anunță că volumul de importuri de mărfuri înregistrat doar în luna martie curent a constituit $630,2 mil., fiind în creștere față de luna februarie 2021 cu 20,8% și cu 25,9%, comparativ cu luna martie 2020. Conform datelor oficiale, importurile provenite din țările UE în trimestrul I al anului curent s-au cifrat la $731,5 mil., fiind în creștere cu 13,0% față de aceeași perioadă din anul 2020 și dețin o pondere de 47,2% în totalul importurilor.
Din 1 ianuarie 2024, va fi aplicat un nou mecanism de facturare a energiei regenerabile. În acest sens, cabinetul de miniștri a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei
Începând cu data de 20 iulie, profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, cu scopul de a transparentiza resursele financiare distribuite persoanelor fizice și a reduce volumul de numerar utilizat în scopuri de evaziune fiscală și finanțarea unor activități ilicite.
Creditele noi acordate în luna iunie 2023, au constituit circa 4,12 mld. lei, în creștere cu 0,8% față de indicatorul înregistrat în luna precedentă. Partea majoră sau 67,3% au constituit creditele în moneda națională, care au depășit 2,77 mld. lei, în creștere cu 1,8% față de luna mai a anului curent.
Până în anul 2030 autoritățile își propun ca ponderea TIC în produsul intern brut să fie de cel puțin 10%, iar în totalul exporturilor, ponderea produselor și serviciilor TIC - de cel puțin 15%.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii care activează în domeniul comerțului cu țigarete și țigări de foi despre faptul că, începând cu data de 1 aprilie 2023
Cum urmează a fi aplicate prevederile art. 102 alin. (4/1) din Codul fiscal (în continuare – CF) în cazul construcției clădirii de către investitor ce nu deține devizul de cheltuieli? În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (4/1) din CF, în cazul achiziţiilor destinate construcţiei clădirilor care includ spaţii ce constituie atât obiecte impozabile, cât şi scutite de TVA fără drept de
Lista agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura) a fost suplinită. Astfel, începând cu 1 octombrie curent, vor utiliza facture fiscală electronică și următorii 6 contribuabili:
Pe parcursul primului trimestru al anului 2023 volumul investițiilor în active imobilizate s-a redus cu 7,2% (în preturi comparabile) față de perioada respectivă din anul 2022.
Printre cele șapte componente ale Strategiei se regăsesc propunerile ce țin de politici fiscale și vamale și administrarea veniturilor; achiziții publice; executarea bugetului, contabilitatea și raportarea; controlul financiar public etc., toate cu obiective specifice, domenii de intervenție, rezultate scontate pe termen mediu și termen lung, dar și provocările și riscurile interne și externe de implementare.
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se menține la nivelul de 6,00 % anual.
În primele nouă luni din anul curent, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 14,8 mil. tone de mărfuri, cu 9,3% mai mult decât în aceiași perioadă din anul precedent, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, a crescut volumul de mărfuri livrate cu transportul feroviar (+26,9%) și rutier (+6,1%), în timp ce a scăzut volumul de mărfuri transportate cu transportul fluvial (-23,8%) și cu cel aerian (-21,2%).
Exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2020 constituie $209,2 mil., cu 10,3% mai mult față de luna iunie 2020 și cu 5,0% mai puțin comparativ cu luna iulie 2019. Au sporit exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate, legume și fructe, produse chimice organice, hrană destinată animalelor, articole prelucrate din metal, metale neferoase și altele. Totodată, în primele șapte luni ale anului curent din țara noastră au fost exportate mărfuri în sumă de $1,4 mld., mai puțin cu 12,8% decât a fost realizat în perioada similară din anul 2019, comunică Biroul Național de Statistică.
Începând cu 1 ianuarie 2026, în RM va intra în vigoare un nou regim fiscal privind TVA, prin care se introduce mecanismul taxării inverse pentru livrările anumitor produse energetice, conform Legii nr.139/2025 pentru modificarea unor acte normative...
Conform legislației în vigoare, atât la importul, cât și la exportul mărfurilor agentul economic are obligația de plată a drepturilor de import sau drepturilor de export, încasarea cărora este efectuată de către Serviciul Vamal (în continuare – SV).
Art.1 din Legea nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative prevede care este obiectul de reglementare al legii respective. Astfel, este prevăzut că prezenta lege stabilește cadrul normativ de bază privind efectuarea decontărilor aferente operațiunilor de plată pe teritoriul Republicii Moldova, modul și
Reglementarea aspectelor cu privire la obligativitatea aplicării echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor se regăsește atât în Codul fiscal la art. 8 alin. (2) lit. c), cât și în Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control
Prioritățile naționale incluse în Foaia de parcurs pentru digitalizarea economiei și comerțul electronic 2023 au fost prezentate ieri, 30 ianuarie, pe platforma Consiliului consultativ pentru digitalizarea economiei (iConsiliu) din cadrul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru.
Creditele noi acordate, pe parcursul lunii martie anul curent, au depășit 4,84 mld. lei, în creștere cu 27,7% față de datele înregistrate în februarie 2023. Partea majoră sau 67,6% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 3,27 mld. lei, majorându-se cu 35,2% față de luna precedentă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *