Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat este instituţia ce are un rol fundamental în lupta cu fenomenul muncii nedeclarate, se spune în Raportul intitulat Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC), prezentat și discutat în cadrul unei ședințe a Grupului de lucru al Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova.
Impozitul reținut conform art. 88–91 din CF se achită la buget de către persoana care a efectuat reținerea până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile. Dările de seamă fiscale privind veniturile achitate şi impozitul pe venit reținut la sursa de plată (IRV14) se prezintă de către plătitorii veniturilor organului fiscal teritorial până la data de 25 a lunii următoare luni în care au fost efectuate plățile, cu excepția dării de seamă anuale, pentru care este prevăzut alt termen de prezentare.
Ministrul Finanțelor explică motivul aprecierii leului față de dolar și dacă această evoluție poate afecta veniturile bugetare în acest an.
Angajatul unui agent economic a fost restabilit în funcție ca urmare a Deciziei Curții de Apel mun. Chişinău prin care angajatorul a fost obligat să achite în folosul angajatului eliberat nelegitim salariile pentru absența forțată de la lucru. Pot fi oare plățile salariale achitate în folosul angajatului considerate drept reparare a prejudiciului cauzat acestuia?
Ordinul Ministerului Finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, a fost publicat în Monitorul Oficial, Nr.40-49 din 10.02.2017.
Este de menționat că responsabili de corectitudinea întocmirii documentelor de platăsunt plătitorii/contribuabilii, iar de transmiterea documentelor în formă electronică sunt băncile deservente ale plătitorilor și prestatorii de servicii de plată.
(continuare a articolului Excepţii şi scutiri aferente FATCA) Conform prevederilor FATCA, instituțiile financiare considerate conforme sunt instituţiile financiare cu un domeniu de activitate redus sau limitat și nu sunt obligate să raporteze careva informaţii în adresa IRS. Din categoria dată fac parte 4 tipuri de instituții financiare (vezi figura 5).
IDIS VIITORUL a publicat Raport de evaluare a capacităţilor 50 APL incluse în proiectul “Îmbunătăţirea controlului financiar al autorităţilor publice locale în Republica Moldova“.
(continuare a articolului Excepţii şi scutiri aferente FATCA) Atât FATCA, cât și secțiunile 1471-1472 ale Codului cu privire la impozitul pe venit al SUA conțin prevederi conform cărora unele instituții financiare străine sunt considerate instituţii financiare neraportoare şi beneficiari efectiv exceptaţi de la aplicarea prevederilor FATCA (vezi figura 3)
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova urmează a fi exclusă din sistemul impozitelor și taxelor de stat și trecută la categoria taxelor locale, devenind sursă de venituri proprii ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale de nivelul 1.
întrebarea se regăsește la nr. 29.1.1.18: În conformitate cu prevederile art. 18 și 20 din Codul fiscal, sumele primite de către persoanele fizice sub formă de indemnizație unică, reprezintă surse de venit impozabile.
Сabinetul de miniştri a aprobat la şedinţa din 12 iunie proiectul de lege pentru ratificarea unui nou Acord de finanțare cu Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă pentru realizarea Proiectului de Rezilienţă Rurală – IFAD VII. Bugetul total al proiectului este de 23,7 mil., dintre care sub formă de grant vor fi alocate 5,5 mil.
În cadrul şedinţei Guvernului din 4 iulie curent a fost susţinut Planul naţional de acţiuni pe anul 2017 pentru implementarea Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021. Documentul conţine circa 70 de acţiuni, printre care: • Dezvoltarea cooperării bilaterale în vederea semnării acordurilor privind securitatea socială a lucrătorilor migranţi
Suprafața pădurilor în Republica Moldova va fi extinsă din contul terenurilor degradate. Lucrările de împădurire vor fi finanţate din bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi din surse externe. Un regulament în acest sens a fost aprobat la nivel de Guvern.
Comisia Europeană a cerut unora dintre cei 19 membri ai zonei euro lămuriri în legătură cu proiectelor lor de buget, exprimându-și îngrijorarea în special pentru Italia, Cipru și Finlanda, care nu respectă obiectivele europene.
Aplicarea prevederilor FATCA în Republica Moldova este obligatorie în condiţiile prevederilor Legii nr. 234 din 10 decembrie 2015 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA) şi Legii nr. 241 din 29 decembrie 2015 pentru implementarea prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA) şi pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Cu toate acestea, legislaţia fiscală a SUA aferentă FATCA prevede excepţii şi scutiri (vezi figura 1).
(Continuare. Începutul în nr. 4(38) din iunie 2017) Legislația fiscală stabilește mai multe tipuri de venituri pasibile reținerii impozitului pe venit la sursa de plată, și anume:
Compania chineză ”Sinomec” este interesată în realizarea proiectelor investiționale în Republica Moldova în sectoarele energetic, în special segmentul fotovoltaic și energie regenerabilă, infrastructură, agroalimentar, etc. Declarația a fost făcută de președintele companiei Zhu Haixing în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei. Potrivit președintelui Zhu Haixing, compania ”Sinomec” a luat decizia de a intra pe piața moldovenească în urma unei analize a oportunităților fiscale, economice, vamale și de alt gen, oferite de autoritățile Republicii Moldova investitorilor străini, precum și așezarea geografică foarte avantajoasă a țării noastre, care poate deveni o punte de legătură dintre China și piața comunitară.
Începând cu 1 ianuarie 2017, au intrat în vigoare Indicațiile metodice privind contabilitatea și prezentarea informațiilor în situațiile financiare ale Asociațiilor de Economii și Împrumut (AEÎ), aprobate în baza Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 166 din 30.12.2016 (Indicații metodice). Aceste indicații sunt conformate cerințelor și conținutului ultimelor modificări și completări aferente actelor normative ce reglementează activitatea AEÎ, modul de contabilizare a acestei activități și de prezentare a informațiilor în situațiile financiare ale AEÎ.
Societatea pe Acțiuni ”Energocom” a semnat un nou contract de furnizare a energiei electrice cu compania ЗАО „Молдавская ГРЭС”. După semnarea contractului dintre Republica Moldova și Ucraina, aceasta a prezentat o nouă ofertă la un preț mai avantajos față de oferta inițială, respectiv cu circa 10% mai mic decât prețul achitat de ”Energocom” în prezent.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *