Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Asociația de economii și împrumut (AEÎ), conform prevederilor art. 7 al Legii asociațiilor de economii și împrumut nr. 139/2007 (în continuare – Legea nr. 139/2007), în funcție de categoria licenței pe care o deține, desfășoară activitate operațională de atragere a mijloacelor bănești sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite, împrumuturi și alte mijloace, în scopul acordării împrumuturilor membrilor săi, precum și efectuarea investițiilor financiare în conformitate cu politica de investiții aprobată de către consiliul AEÎ.
Astăzi, 16 aprilie 2021, au intrat în vigoare prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr.59 din 14 aprilie 2021 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului Finanțelor, prin care a fost modificat Ordinul MF nr.76/2020, documentul fiind publicat în MO. Astfel, în urma aprobării Dispoziției nr.02/2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale din Republica Moldova, au fost operate modificări în parte ce ține Programul de rambursare a TVA . Deci, prin Ordinul nr.59 din 14 aprilie 2021 a fost completat/modificat Ordinul nr.76/2020 al Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Regulamentului privind rambursarea TVA
Таможне предоставлены полномочия по изменению данных из типовыx бланкoв1, перечисленных в Регламенте по таможенному оформлению имущества, перемещаемого физическими лицами через таможенную границу Республики Молдова, предоставленных таможенному органу в электронном формате, а также на бумажных носителях, в течение 4 лет со дня их совершения, по заявлению декларанта или по своей инициативе и с уведомлением декларанта. Это предусматривает Приказ Таможенной службы № 25-О от 29 января 2021 г., опубликованный в «Официальном мониторе» и вступивший в силу в пятницу, 12 февраля,
În Monitorul Oficial din 19 februarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 17 din 12 februarie curent cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcționarilor publici în anul 2021. Astfel, funcționarii publici vor fi instruiți în următoarele domenii: Integrarea profesională în funcția publică Management și leadership Managementul crizei și gestionarea riscurilor
(Продолжение. Начало в № 5 (68), 6 (69), 2021 г.) 7. Каков порядок налогообложения доходов поденщика от выполнения неквалифицированных работ? В отношении налогообложения дохода ст. 6 Закона № 22/2018 предусматривает, что уплата подоходного налога с дохода, полученного от выполнения поденщиком случайных неквалифицированных работ, производится бенефициаром в соответствии с положениями НК.
Începând cu data de 8 iulie 2022, aplicarea de către Serviciul Fiscal de Stat a sechestrului ca măsură de asigurare a stingerii obligației fiscale se efectuează conform unui cadru normativ ajustat, în contextul în care prin Ordinul SFS nr. 271 din 22 iunie 2022 au fost aprobate un șir de modificări la prevederile Ordinului IFPS nr. 379/2017 privind aprobarea formularelor cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligației fiscale. Noutățile aduse prin modificările menționate vizează nu doar aspectele procedurale (formale) aferent întocmirii actelor privind aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligației fiscale, dar și condițiile de aplicare a sechestrului pe bunurile contribuabilului, ce rezultă din cadrul de reglementare în vigoare.
В нынешнем году 1080 госслужащих центральных и местных органов публичного управления пройдут курсы повышения квалификации. Соответствующий проект госзаказа на повышение квалификации кадров органов публичного управления был рассмотрен на заседании госсекретарей министерств. Всего запланировано 12 программ обучения для 775 госслужащих центральных органов власти и 305 госслужащих местных органов публичного управления. Обучение пройдет в рамках Академии публичного управления, в том числе и дистанционно, в зависимости от развития эпидемиологической ситуации в стране.
Proiectele de asistenţă investiţională finanţate din contul împrumuturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului) care, la data de 1 ianuarie 2021, se află în stadiu de derulare, beneficiază de facilităţile fiscale şi vamale aplicate, potrivit cadrului legislativ, la data de 31 decembrie 2020. Guvernul în ședința de astăzi, 12 februarie, a aprobat proiectul Hotărârii pentru modificarea HG nr.246/2010.
Срок уплаты налога на недвижимое имущество физическими лицами в Молдове истекает 30 июня. Наше издание ответило на многие вопросы, возникающие у налогоплательщиков, дало пояснения, касающиеся условий применения и освобождения от уплаты этого налога, определения ставок и способов уплаты. Сегодня, для сравнения, представим международный опыт применения налога на недвижимость, который взымается с граждан в большинстве стран мира. При этом в некоторых государствах существуют дополнительные сборы – муниципальные, региональные или федеральные, а также налоги на сдачу (и не сдачу) помещений в аренду.
На нашем предприятии была проведена проверка правильности начисления по листкам о медицинском отпуске, выданных в 2018 г. У нас были случаи начисления пособия по временной нетрудоспособности, в основу расчета которых, помимо доходов от основной заработной платы, были приняты также суммы, начисленные на основании отдельных ИТД на определенные виды услуг. Эти суммы проверяющие исключили из базы расчета, не признав, таким образом, сумму в 65400 лей. Мотивировали тем, что нарушены положения ч. (3) ст. 7 Закона 489/1999 о государственной системе социального страхования.
Curtea de Conturi va avea dreptul de a sesiza organele de urmărire penală despre depistarea încălcărilor ale căror constatare și examinare țin de competența acestora, prin remiterea materialelor aferente auditului public extern. În Monitorul Oficial din 30 aprilie curent a fost publicată Legea nr. 10 din 12 februarie 2021, prin care au fost operate modificări în unele acte normative, inclusiv în Legea nr. 260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Noile prevederi au ca scop completarea vidului legislativ în privința asigurării măsurilor și recomandărilor formulate de auditori și depășirii problemelor legate de responsabilizarea conducerii entităților audiate, precum și asigurarea continuității activității Curții de Conturi.
La situația din 31 decembrie 2021, datoria de stat internă nu va depăși suma de 36805,3 mil. lei, inițial fiind aprobată suma de 36350,5 mil.lei. Parlamentul a aprobat în ședința din 26 martie curent, în ambele lecturi, proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021, modificările fiind necesare pentru aplicarea noii modalități de indexare a pensiilor începând cu 1 aprilie anul curent. Reamintim că, la 12 martie curent, Legislativul a adoptat Legea privind modificarea unor acte normative, prin care se instituie un nou mecanismul de indexare a pensiilor.
С 1 января 2021 г. при поставке услуг, а также электроэнергии, тепла, природного газа, услуг фиксированной и мобильной телефонной связи, коммунальных услуг, нефтепродуктов поставщики, в случае использования е-фактуры, будут обязаны предоставлять ее в срок, не превышающий 10 календарных дней со дня поставки. Это предусматривают дополнения к ст. 1171 Налогового кодекса (НК), которая регламентирует особые случаи выписки налоговых накладных. Напоминаем, законопроект о внесении изменений и дополнений в некоторые законодательные акты (Бюджетно-налоговая политика на 2021 г.) утвержден парламентом во втором чтении в среду, 16 декабря.
Camera de Comerț și Industrie a RM, în calitate de membru al Consorțiului Agricultură Organică și Vitivinicol, invită Asociațiile de Business din Republica Moldova să aplice la concursurile de granturi lansate de către proiectul EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC). Sesiunea de informare cu privire la acest proiect va fi desfășurată online la 7 aprilie 2021, orele 10.00. Pentru participare la eveniment reprezentații Asociațiilor de Business din sectorul agriculturii organice se pot înregistra la următorul link: https://zoom.us/meeting/register/tJ0kdOioqD0qEtDCQ3n7VxELZ-zoJeSVnqQI. De asemenea, în cadrul evenimentului oamenii de afaceri vor putea stabili relații de colaborare cu partenerii din UE și să prezinte inițiativele sale.
Профессиональные праздники не являются официальными нерабочими днями в РМ и празднуются без приостановления трудовой деятельности. Далее представлена таблица действующих правовых норм относительно установления 50 профессиональных праздников работников РМ. Соответственно, и в нерабочие праздничные дни на основании ч. (2) ст. 111 Трудового кодекса (ТК), допускаются работы, приостановка которых невозможна в связи с производственно-техническими условиями, работы, вызванные необходимостью обслуживания населения, а также неотложные ремонтные и погрузочно-разгрузочные работы.
Европейская организация по ценным бумагам и рынкам (ESMA) выпустила публичное заявление относительно применения стандарта IAS 12 “Налоги на прибыль”, в котором изложила свои ожидания относительно признания, измерения и раскрытия биржевыми компаниями информации об отложенных налоговых активах, возникающих от неиспользованных налоговых убытков или неиспользованных налоговых льгот (регламентированы в стандарте). Публикация имеет целью обеспечить более последовательное применение европейскими биржевыми компаниями стандартов МСФО и содержит в себе ключевые послания регулятора организованных рынков ценных бумаг, которые очень желательно услышать составителям отчетности,
În conformitate cu prevederile art.901 alin.(31) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin şi achită la buget un impozit în mărime de 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, achitate în folosul persoanelor fizice rezidente, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv. Noțiunea de dividend este reglementată în art.12 pct.4) din CF1. Astfel, veniturile obținute de către asociați peste cota de participație depusă în capitalul social nu cad sub incidența noțiunii de „dividend” și nu poate fi aplicat tratamentul fiscal aferent dividendelor.
Правительство утвердило и передало на рассмотрение парламента Отчет об исполнении национального бюджета и его компонентов за первое полугодие 2021 г. В документе представлены данные об исполнении доходов, расходов, дефицита всех составляющих НПБ и отражена динамика макроэкономических показателей за отчетный период. Также в отчете содержится актуализированный макроэкономический прогноз до конца текущего года и перспективы исполнения бюджетов всех уровней на 2021 г. Согласно отчету, в I полугодии доходы НПБ составили 34,933 млрд леев, увеличившись на 20,3% по сравнению с тем же периодом прошлого года.
Pentru acoperirea cheltuielilor bugetare în contextul pandemiei, Guvernul RM a apelat la împrumuturi interne și externe, fapt ce a majorat nivelul de îndatorare a țării, care se menține și în anul curent. Datele din Raportul lunar privind evoluția social-economică a RM făcut public de Ministerul Economiei și infrastructurii arată că, la situația de la sfârșitul lunii februarie 2021, datoria de stat administrată de Guvern a atins nivelul de 69,8 mld. lei. Datoria internă, care deține ponderea 44% în valoarea totală a datoriei de stat, a însumat 30,7 mld. lei și a crescut cu 29,3% față de aceeași perioadă din anul precedent. Datoria de stat externă, având o pondere de 56% în total, a atins 39,1 mld. lei, majorându-se cu 33,2 la sută.
Utilizarea surselor regenerabile de producere a energiei reprezintă o tendință care capătă amploare atât la nivel internațional, cât și național. Dezvoltarea sectorului respectiv este în plină expansiune în contextul inovațiilor realizate în domeniul energetic, precum și din perspectiva aspectelor benefice pentru mediul înconjurător și necesitatea asigurării unui viitor durabil. Republica Moldova dispune de resurse energetice regenerabile și își orientează eforturile spre dezvoltarea sectorului respectiv. În acest sens, un pas semnificativ a fost adoptarea Legii nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, care a intrat în vigoare la data de 25 martie 2018
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *