Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru identificarea activităților şi tranzacțiilor suspecte ce cad sub incidența Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, entităţile raportoare urmează să aplice procedurile privind abordarea bazată pe risc a clienţilor şi a tranzacţiilor. În Monitorul Oficial din 1 iunie 2018 a fost publicată Metodologia privind identificarea activităților și tranzacțiilor suspecte de spălare a banilor și finanțare a terorismului.
Astăzi, 29 ianuarie 2020, ora 11.00, în Pavilionul nr. 2 al C.I.E ”MOLDEXPO” (mun. Chișinău, str. Ghioceilor, 1) va avea loc deschiderea oficială a celei de a XIX-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2020. La eveniment vor fi prezenți: Ion Chicu, prim-ministrul RM; Sergiu Harea, președintele CCI a RM; Peter Michalco, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova; membri ai Guvernului RM; secretari de Stat; ambasadori acreditați în Moldova; peste 150 de membri ai delegațiilor din 15 țări etc. La expoziția din perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2020 vor participa 460 agenți economici din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari. Anul acesta, companiile certificate eco își vor expune produsele în spațiile special amenajate.
Persoanele fizice din țara noastră au importat în primele zece luni ale anului curent mărfuri și produse în valoare de $171,3 mil., cu 15,7%, mai mult în raport cu aceeași perioadă din anul 2018, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Creșterea a fost condiționată de majorarea importurilor de autoturisme cu 18,9%, cărora le-au revenit 82,7% din totalul importurilor realizate de persoanele fizice. Totodată, în ianuarie-octombrie 2019 importurile de mărfuri realizate de persoanele juridice au constituit $4,8 mld., mai mult cu 1,7% decât în 2018. Doar în luna octombrie au fost importate mărfuri în sumă de $525,2 mil., cu 4,7% mai mult față de luna anterioară și cu 2,9% mai puțin comparativ cu luna octombrie 2018.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului privind raportarea activității de audit intern, care va substitui Regulamentul privind raportarea activității de audit intern în sectorul public, aprobat prin Ordinul MF nr.113/2011. Documentul propus spre consultare stabilește forma, modul și termenele de prezentare a Raportului cu privire la activitatea de audit. Prevederile actului se vor aplica de subdiviziunile specializate din cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, instituțiilor publice, precum și al autorităților/instituțiilor autonome care gestionează mijloace ale bugetului public național. În același timp, acesta nu va fi aplicat de către subdiviziunile de audit intern din cadrul entităților publice care se subordonează direct Parlamentului.
La 25 de ani de la punerea în circulaţie, leul moldovenesc se modernizează, pentru a fi utilizat mai sigur și mai comod. Banca Națională a Moldovei pune în circulație, începând cu data de 28 februarie 2018, o serie nouă de monede metalice: de 1, 2, 5 și 10 lei. Acestea vor circula în paralel cu bancnotele existente de aceeași valoare nominală. De ce avem nevoie de monede noi
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) asigură circa 20% din totalul creditelor acordate consumatorilor, la momentul actual fiind înregistrate circa 600 mii de contracte de creditare nebancară valabile. Datele au fost prezentate în cadrul conferinței Finanțarea responsabilă – perspectiva sectorului de creditare nebancară, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova, Comisia Națională a Pieței Financiare din Moldova și Fondul European pentru Europa de Sud-Est. La eveniment au participat reprezentanți ai pieței financiare nebancare, autorităților publice, organizațiilor de dezvoltare și fondurilor de investiții, precum și experți internaționali.
Pe parcursul anului 2017 Curtea de Conturi a realizat 16 misiuni de audit financiar, în creștere față de anul 2016, când au fost desfășurate 5 astfel de misiuni. În Monitorul Oficial din 9 iunie curent a fost publicată Hotărârea cu privire la aprobarea Raportului de activitate al Curții de Conturi pe anul 2017.
În „Monitorul oficial” din 23 august curent, a fost publicată lista persoanelor cărora, prin decizia Guvernului, le-a fost decernat Premiul național pentru anul 2019. Laureați ai premiului sunt Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale; Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.
Funcția de bază a contabilității autorităților/instituțiilor bugetare este funcția de informare. Informațiile din rapoartele financiare alimentează sistemul decizional al managementului administrației publice centrale și locale, precum și alți utilizatori (guvernul Republicii Moldova și altor state, creditorii, investitorii, donatorii, finanțatorii, mass-media, populația etc.) cu informații despre executarea bugetelor, starea decontărilor și resursele patrimoniale ale statului.
Situațiile financiare ale Instituției Publice Naționale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2016, care cuprind bilanţul, situaţia de profit şi pierdere, a modificărilor capitalului propriu și a fluxurilor de numerar, precum și notele la situaţiile financiare, au fost auditate de Curtea de Conturi. Raportul auditului financiar privind gestiunea economico-financiară și administrarea patrimoniului de către IPNA Compania „Teleradio-Moldova” pentru exercițiul bugetar 2016 a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 aprilie curent. Curtea a identificat un șir de denaturări semnificative. În primul rând, informațiile din situațiile financiare privind unele active imobilizate și circulante au fost denaturate cu circa 43 488,0 mii lei.
Cu o săptămână înainte de lansarea evenimentului Moldova Business Week 2020, organizatorii au desfășurat o conferință în cadrul căreia au oferit mai multe detalii despre agenda unuia din cele mai importante evenimente economice ale anului. După cum a anunțat directorul Agenției de Investiții din Moldova, Rodica Verbeniuc, la ediția din acest an sunt așteptați peste 1500 de participanți – oficiali, potențiali investitori, antreprenori, oameni de afaceri din 24 de țări, printre care sunt România, Belgia, SUA, Grecia, Armenia, Israel, Turcia, Iordania, China, Emiratele Arabe Unite, India, Rusia, precum și din țara noastră.
La Comisia Electorală Centrală executarea cheltuielilor pentru exercițiul bugetar 2016 s-a încheiat la nivel de 86,1%, se arată în Raportul Curții de Conturi privind auditul situațiilor financiare consolidate ale CEC, publicat în Monitorul Oficial din 2 februarie curent. Astfel, nu au fost valorificate alocații în sumă de 20,43 mil. lei.
Consiliului Concurenței a prezentat Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Raportul privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2017. În opinia membrilor Comisiei, cifre oferite au contribuit la formarea unei imagini clare asupra problemelor existente în acest domeniu de supraveghere a concurenței și în ce măsură funcțiile Consiliului sunt exercitate conform competenței. Comisia a constatat, totuși, lipsa unor indicatori clari cu privire la impactul pe care îl au ajutoarele de stat în soluționarea problemelor economiei autohtone.
Ministerul Economiei și Infrastructurii declară drept una din priorități dezvoltarea și promovarea industriei turismului în țara noastră. „Vom spori în continuare eforturile pentru valorificarea potențialului turistic național şi vom promova imaginea Republicii Moldova ca destinație turistică. Este foarte important să perfecționăm cadrul normativ în domeniul turismului, să dezvoltăm turismul rural, dar și să sporim nivelul de pregătire a cadrelor de specialitate, a calității serviciilor și produselor turistice”, a declarat secretarul general de stat al MEI, Iulia Costin, în cadrul ședinței grupului de lucru privind elaborarea Programului Strategic de Dezvoltare a Turismului pentru anii 2020 – 2030.
Curtea de Conturi a auditat situațiile financiare ale Centrului republican de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și războiului din Cocieri, raionul Dubăsari, care cuprind Bilanțul contabil, Raportul privind veniturile și cheltuielile, precum și Raportul privind executarea bugetului.
Noua Strategie de dezvoltare a turismului în Republica Moldova, elaborată pentru anii 2020-2030, ar trebui să conțină instrumente fiscale pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri în domeniu, precum și să prevadă extinderea zonelor turistice rurale ca o activitate coordonată la nivel de Guvern. Totodată, obiectivul principal al documentului ar trebui să fie alinierea la tendințele globale, pentru că apar noi forme de turism. Afirmațiile au fost enunțate de către secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Alexandru Sonic, în cadrul celui de-al V-a panel de discuții din cadrul evenimentului „Moldova Business Week” dedicat turismului.
Prin Legea nr. 97/2019 au fost operate modificări la art. 21 din Legea nr.278/2007 privind controlul tutunului. Acestea vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020. Conform noilor prevederi, începând cu 1 ianuarie 2020 se interzice orice formă de publicitate, directă sau indirectă, în favoarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor şi a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora (în continuare – Produse), inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice şi video, prin media electronică,
În primele șase luni ale anului curent exporturile de mărfuri au constituit $ 1581,6 mil., cu 3% mai mult decât cele realizate în perioada similară din anul 2018, informează Biroul Național de Statistică. Doar în luna iulie curent exporturile de mărfuri au constituit $ 220,2 mil., cu 8,9% mai mult față de luna iunie și cu 0,6% – comparativ cu luna iulie 2018. Potrivit datelor, exporturile de mărfuri autohtone au constituit $1103,6 mil. sau 69,8% din total exporturi, fiind în creștere cu 8,3% față de ianuarie-iulie 2018, iar reexporturile de mărfuri au însumat $478,0 mil., ceea ce reprezintă o cotă de 30,2%, cu 7,2% mai puțin comparativ cu ianuarie-iulie 2018.
Prețurile de transfer se referă la alocarea de către companiile multinaționale a profiturilor sale către membrii grupului corporativ în scopuri fiscale. Astfel, o companie va alege, în mod normal, să transfere profiturile sale în țări cu rate de impozitare mai mici și să raporteze câștiguri mai mici în țările cu rate de impozitare mai mari.
Întreprinderea preconizează să procure terenuri agricole de la mai multe persoane dintr-o localitate, pe care acestea le dețin în baza titlurilor de proprietate. Pe lângă documentele notariale ce vor fi perfectate, este necesar de a se întocmi vreun document contabil și care ar fi acesta? Din plățile acordate persoanelor este necesar de a se reține impozit și în ce mărime – 7%, 10%, 12%?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *