Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În luna decembrie 2019 întreprinderea „A” neplătitoare de ТVА ce aplică IVAO а încheiat un contract de vânzare a unui bun imobil și a primit o sumă în calitate de avans, însă, din anumite motive obiective, eliberarea facturii fiscale și înregistrarea de către cumpărător a dreptului de proprietate la organele cadastrale au avut loc în ianuarie 2020. Este de menționat că livrarea bunului imobil nu constituie activitatea de bază a întreprinderii. Ținând cont de faptul că, începând cu 1 ianuarie 2020, au intrat în vigoare noile prevederi referitoare la obiectul impunerii cu impozitul pe venit pentru agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), se include oare venitul obținut din vânzarea bunului imobil în baza de aplicare a IVAO?
Statul va restitui întreprinderilor care și-au sistat activitatea, dar vor achita salariile angajaților, contribuțiile de asigurări sociale, primele în fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală şi impozitul pe venit în proporţie de 100%, a declarant astăzi, în cadrul unui briefing la Reşedinţa de Stat, preşedintele Igor Dodon. În același timp, entitățile care şi-au stopat activitatea fără decizia Comisiei pentru situaţii excepţionale, vor putea primi compensarea sumei impozitelor indicate supra în proporţie de 60%.
Prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale se va efectua de către contribuabil prin prezentarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a dărilor de seamă fiscale pentru taxele locale în termen de până la 25 iulie 2020, conform prevederilor art. 187 din Codul fiscal (CF). Prevederea este inclusă în proiectul Procedurii de prelungire a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 (Procedura), care a fost elaborat de către SFS în scopul asigurării executării pct. 7 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a RM (Comisia) nr. 16 din 10 aprilie 2020.
Amintim contribuabililor că, pe data de 25 ianuarie 2021, survine termenul-limită de prezentare a: Notei de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăti (Forma IALS18); Notei de informare privind impozitul reținut din alte surse de venit decât salariul achitate persoanelor nerezidente (Forma INR14); Notei de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către rezidentul parcului pentru tehnologia informației în folosul angajaților (Forma ISAPTI17).
Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu explicații la solicitările adresate autorității cu privire la obligativitatea calculării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS) pentru salariaţii cetăţeni străini. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, asigurat se consideră persoana fizică aptă pentru muncă cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, având obligaţia de a plăti CAS în vederea beneficierii de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 489/1999, contribuţia se datorează de la data încadrării în una din situaţiile prevăzute la art. 4 (persoană care desfăşoară activitate în bază de contract individual de muncă, este manager cu contract de management etc.) şi se extind în egală măsură asupra cetăţenilor RM şi asupra cetăţenilor străini şi persoanelor apatride.
Serviciul Fiscal de Stat continuă verificările la contribuabilii ce practică activitatea de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice și comerț cu amănuntul/ridicata al mărfurilor social importante. Astfel, în perioada 1 – 7 aprilie 2020, au fost efectuate 114 controale fiscale, în rezultatul cărora au fost stabilite 25 cazuri de încălcare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.774 din 26 iunie 2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante, fiind stabilite majorări a adaosului comercial cu o depășire de la 1,99 % până la 12,38 % pentru produsele alimentare (pâine, lapte, hrișcă, orez, făină de grâu, fulgi de ovăz) și cu o depășire de la 13,55 % până la 25 % la produsele farmaceutice (dezinfectanți).
Conform art.119 pct. 3) din Codul fiscal, antrepozit fiscal este definit ca totalitatea locurilor, determinate în certificatul de acciză, în care mărfurile supuse accizelor sînt produse, transformate, deţinute sau expediate (transportate) de către antrepozitarul autorizat în activitatea sa, în cadrul cărora nu se calculează şi nu se achită accizele.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin.(2) din Codul fiscal, mijloacele fixe pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi care este prevăzută a fi utilizată în activitatea de întreprinzător, a căror valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 de lei.
Camera de Comerț și Industrie, în conformitate cu art.4 din Legea nr. 393/1999, atestă, prin emiterea unui aviz, circumstanțele survenite ca urmare a unor fenomene ale naturii, acte normative/administrative, acțiuni ori inacțiuni sau a unor alte evenimente în afara controlului debitorului, de natură a fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligației debitorului în contextul raporturilor contractuale comerciale, în care cel puțin o parte este subiect al activității de întreprinzător. La 2 octombrie curent a intrat în vigoare și Regulamentul cu privire la eliberarea avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației, care determină procedura și modul de atestare a circumstanțelor (evenimentelor) ce au avut loc pe teritoriul RM, drept impediment justificator.
Sintagma profit/pierdere din anexa nr. 1 la formularul tipizat ONG17 va fi înlocuită cu termenul excedent net/deficit net, iar noțiunea venitul scutit de impozitare va fi substituită cu excedentul net scutit de impozitare. Ministerul Finanțelor propune spre consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea și completarea Ordinului Ministrului Finanțelor nr.08 din 15 ianuarie 2018. Proiectul are drept scop perfecționarea prevederilor ce țin de formularul aferent Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru organizațiile necomerciale și modul de completare a acesteia.
În conformitate cu prevederile art.5 pct.14) din Codul fiscal, organizaţie necomercială reprezintă persoană juridică a cărei activitate nu are drept scop obţinerea venitului şi care nu foloseşte vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizaţiei, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare.
Conform art. 95 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, procurarea proprietăţii subiecţilor impozabili declaraţi în proces de insolvabilitate, cu excepţia celor în procedură de restructurare şi realizare a planului, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012, constituie obiect impozabil cu TVA.
Acest ghid este elaborat în baza reglementărilor din: • Codul fiscal nr. 1163/1997 (CF); • Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale (Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 704/2019; • Catalogul mijloacelor fixe și active nemateriale (Catalog), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 338/2003; • Instrucțiunea privind modul de completare a declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN-12) (Instrucțiune), anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 153 din 22.12.2017 (modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 5 din 10.01.2020) • Hotărârea Guvernului cu privire la determinarea impozitului pe venit nr. 693 din 11 iulie 2018 (HG nr. 693/2018) • Codul civil al RM (CC) etc.
Comitetul de supraveghere al Programului „Femei în Afaceri” a aprobat în regim online, câștigătoarele celui de-al 5-lea Concurs de granturi mici. La competiție s-au înscris 156 de antreprenoare din toate regiunile țării, 72 dintre acestea au fost selectate pentru finanțare nerambursabilă. Valoarea totală a granturilor va constitui 9,02 mil. lei, ceea ce va stimula investiții în economia națională de circa 15 mil. lei.
Potrivit art.17 alin.(10) al Legii contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007, cu modificările şi completările ulterioare, contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, potrivit naturii sau sursei de provenienţă a acestora.
La cererea scrisă a salariatului care a prestat munca în zi de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul poate (este în drept, dar nu este obligat) să-i acorde o altă zi liberă care nu va fi retribuită. În tabelul de mai jos găsiţi normele juridice în vigoare cu privire la garanţiile acordate salariaţilor pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare. Pentru încălcarea cerințelor legale privind efectuarea muncii în zilele de sărbătoare nelucrătoare poate fi aplicată sancţiunea sub formă de amendă în cazurile şi în limitele prevăzute de legislaţie.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) informează agenții economici care efectuează tranzacții economice externe și au nevoie de vămuirea mărfurilor și mijloacelor de transport că aceste servicii pot fi solicitate de la CTIF, instituție care deține licență pentru activitatea de broker vamal și are o experiență bogată în acest domeniu. Irina Rîbac, șefa Direcției brokeraj vamal din cadrul CTIF, a relatat că declaranții vamali ce activează în reprezentanțele instituției la posturile vamale interne și cele de frontieră au studii speciale în domeniu vămuirii, iar majoritatea dintre ei – și o experiență de muncă de peste cinci ani.
Tendinţele demografice mondiale și naționale, de rând cu o serie de alți factori sociali și economici, generează presiuni din ce în ce mai evidente asupra sistemului public de pensii, scopul căruia este menținerea securității financiare după pensionare și gestionarea eficientă a efectelor sociale, economice și financiare ale îmbătrânirii populației. În vederea asigurării veniturilor la bătrânețe, Banca mondială, încă din anul 1994 prin raportul său „Evitarea Crizei Vârstei Înaintate” recomandă un sistem de pensii de tip multi-pilon, cuprinzând:
Guvernul va aproba în câteva zile un proiect de lege ce vizează unele măsuri de susținere a mediului de afaceri. Astfel, va fi introdus moratoriu asupra tuturor controalelor de stat, pe perioada stării de urgență. În această perioadă, se va suspenda controlul fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrii tehnologici şi/sau cerinţele specifice pentru genul de activitate desfăşurat, precum și controlul privind respectarea normelor de protecţie a muncii. Totodată, se propune anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019 pentru entitățile economice mijlocii și mari.
Poate oare întreprinderea rezidentă IT PARK (care aplică un regim special de impunere a veniturilor pentru angajați) să solicite subvenționarea plăților salariale acordate angajaților pe perioada stării de urgență? Potrivit Dispoziției nr.16 a Comisiei pentru situații excepționale din 10 aprilie 2020 (CSE), în vederea susţinerii activităţii de întreprinzător pentru atenuarea efectelor negative generate de situaţia epidemiologică (COVID-19) asupra economiei, a fost instituit mecanismul de subvenţionare pentru
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *