Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În contextul crizei actuale cauzate de pandemia de COVID-19, unele companii și-au sistat activitatea pe perioada stării de urgență sau a stării de urgență în sănătate publică, iar dificultățile financiare au dus la instituirea șomajului tehnic sau a staționării în conformitate cu prevederile art. 80 și 801 ale Codului muncii. În cazul șomajului tehnic, salariații pot beneficia de o indemnizație ce nu poate fi mai mică de 50% din salariul de bază, cu excepția cazului în care șomajul a intervenit prin acordul părților și contractul a fost suspendat.
Scăderea numărului de studenți în Moldova cu circa 20 mii în următorii doi ani este prognozată de Banca Mondială. Ofițerul pe operațiuni în educație al Băncii Mondiale, Lucia Casap, a declarant în cadrul unei conferințe de presă că absolvenții se confruntă cu greutăți în identificarea unui loc de muncă. Banca Mondială consideră că se va diminua şi numărul profesorilor care trebuie să-i învețe pe tineri şi semnalează faptul că în prezent şi angajatorii, şi absolvenţii constată diferenţa dintre curriculul instituţiilor de învăţământ şi cerinţele pieţei muncii.
Diplomele de mentorat au fost obţinute ieri la 30 de femei antreprenoare de succes din Republica Moldova, care au fost instruite în cadrul proiectului „Business Academy for Women” (BAW). În perioada 26 aprilie — 16 mai, femeile au participat la o serie de traininguri în scopul creării abilităților și competențelor de mentor, precum și dezvoltării în domeniul comunicării eficiente, leadership-ului, managementului conflictelor, tehnicilor de negociere și transmitere a informației. Ulterior, 10 mentori vor ghida cele 10 antreprenoare, care vor fi selectate câștigătoare ale concursului de granturi anunţat de BAW.
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică că, la 6 decembrie 2019, a fost efectuat transferul mijloacelor băneşti pentru plata suportului unic de 600 lei pentru 451 de beneficiari care, potrivit datelor statistice ale instituţiei, nu au primit indemnizația. CNAS informează cetăţenii care nu au ridicat banii, că îi pot solicita de la oficiile poştale doar până la 26 decembrie 2019. Reamintim că suportul unic de 600 lei a fost acordat beneficiarilor de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşea 2000 lei.
Procedura de transmitere a bunurilor din proprietatea APL către subiecții de drept public va fi simplificată. Executivul a aprobat în cadrul şedinţei din 4 aprilie 2018 modificări și completări la Legea privind administrația publică locală (APL). Proiectul a fost elaborat în scopul înlăturării unor deficiențe depistate în cadrul normativ care reglementează posibilitatea de încheiere a actelor juridice de administrare și dispoziție a bunurilor din proprietatea unităților administrativ-teritoriale.
Din 1 ianuarie 2020, sunt puse în aplicare o serie de legi, prin care au fost operate modificări asupra Codului fiscal (CF): — Legea nr.171 din 19.12.2019; — Legea nr.170 din 19.12.20191; — Legea nr.122 din 16.08.2019; — Legea nr.115 din 15.08.2019. Necesitatea de modificare a CF derivă din necesitatea perfecţionării şi ajustării legislaţiei fiscale la evoluţia proceselor economice şi sociale, precum şi din necesitatea asigurării veniturilor bugetare necesare acoperirii cheltuielilor.
Standardele Naționale de Contabilitate (SNC) reprezintă una din componentele de bază ale setului de acte normative de reglementare a contabilității şi raportării financiare în Republica Moldova. Primul set de SNC a fost elaborat şi aprobat întru executarea prevederilor HG nr. 710 din 23.09.1994 „Cu privire la Programul de stat de trecere a Republicii Moldova la sistemul mondial de contabilitate şi statistică”. SNC au fost elaborate în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (SIRF) în vigoare la momentul elaborării. Setul de bază a fost pus în aplicare din 1 ianuarie 1998 (Ordinul MF nr. 174 din 25.12.1997), ulterior fiind completat cu alte standarde relevante şi necesare pentru constituirea sistemului de asigurare normativă a contabilității şi raportării financiare.
Adoptarea Legii nr. 178 cu privire la modificarea unor acte legislative din 26 iulie 2018 (publicată în MO nr. 309-320 din 17.08.2018) şi Legii nr. 191 pentru modificarea unor acte legislative din 27 iulie 2018 (publicată în MO nr. 321-332 din 24.08.2018), începând cu 1 octombrie 2018, a condiţionat introducerea unor modificări la declararea contribuţiilor de asigurări sociale. În articolele precedente (autor — Clara Sorocean (red)) au fost expuse descrierile atât ale codurilor categoriilor persoanelor asigurate cu care a fost completat Clasificatorul, cât şi modificările care au survenit în tabelul nr. 3 al Dării de seamă IPC 18 şi în Instrucţiunea cu privire la modul de completare a acesteia.
Plăcuțele cu numărul de înmatriculare a vehiculului nu vor mai fi scoase în cazul parcării acestuia într-un loc interzis, deoarece Parlamentul a votat un proiect de lege ce prevede abrogarea alin.7 al art. 439 din Codul Contravențional, în prima lectură. Proiectul de lege a fost elaborat în scopul remedierii unei situații depășite în ceea ce privește scoaterea plăcuțelor de înmatriculare de către inspectorii de patrulare de la vehiculele parcate neregulamentar.
Danemarca are o problemă cu care multe ţări ar dori să se confrunte – prea mulţi bani şi puţine datorii, o situaţie care creează dificultăţi pentru piaţa de obligaţiuni guvernamentale, transmite Bloomberg. Contul Guvernului danez la Banca Centrală a urcat luna trecută până la 207 mld. de coroane ($34 mld.), dublu faţă de nivelul ţintă şi cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Chiar dacă este un lucru bun să ai în cont câteva zeci de miliarde de dolari, în cazul Guvernului de la Copenhaga acest lucru înseamnă şi plata unor dobânzi în valoare de mai multe milioane, având în vedere dobânzile negative la depozite percepute de Banca Centrală. În paralel, raportul dintre datorie şi PIB este în cazul Danemarcei la jumătate din media din UE, ceea ce pune presiuni asupra lichidităţii pe piaţa de obligaţiuni.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a comunicat că a efectuat o totalizare a modului de completare de către contribuabili al Dării de seamă forma IPC18 (tabelul nr. 3, compartimentul aferent bugetului asigurărilor sociale de stat) prezentate de entităţi conform actelor normative în vigoare Serviciului Fiscal de Stat.
Principiile generale de determinare a valorii în vamă, inclusiv cele specifice metodei de rezervă sunt reglementate de prevederile art. 7 din Acordul General pentru Tarife și Comerţ (GATT, 1994), la care Republica Moldova este parte și Acordului de punere în aplicare a art. 7 al GATT, 1994 (Acord).
Angajatului întreprinderii „X” i s-a acordat concediu de odihnă anual şi a beneficiat de indemnizaţia de concediu care a fost achitată, conform prevederilor art. 117 a Codului Muncii, cu 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu. După expirarea perioadei de concediu, angajatul a depus cerere de eliberare, situaţie în care a fost obligat de către angajator să restituie suma indemnizaţiei pentru zilele de concediu neacoperite. În luna de eliberare în documentele de evidenţă contabilă este indicată suma cu semnul minus, deoarece fostul angajat nu a lucrat şi nu i s-a calculat salariu.
Ministerul Finanțelor propune ca, din 1 ianuarie 2020, exigibilitatea plății TVA la serviciile importate să apară din momentul importului sau din momentul achitării, în funcție de care din ele a avut loc mai înainte, iar obligația fiscală privind achitarea TVA să se realizeze până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut unul din cele două evenimente: fie importul, fie achitarea. Aceste propuneri se conțin în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul viitor. Inițiativele înaintate reprezintă o măsură de simplificare a procesului de raportare și achitare a impozitelor de către mediul de afaceri, având drept consecință reducerea timpului necesar pentru realizarea acestor obligații și, respectiv, a costurilor de percepere a impozitelor.
Contractul sau relațiile dintre consumatorii-turiști, în general persoanele fizice, pe de o parte, și organizatorii/tur-operatorii sau intermediarii/agențiile de turism, pe de altă parte, sunt reglementate de prevederile Codului civil întrate în vigoare la 01.03.2019 (CC). Astfel, conform normelor CC, pentru a comercializa un produs sau un serviciu turistic, este obligatoriu de a fi încheiat contractul de servicii turistice/de călătorie.
Guvernul a avizat negativ la un proiect de lege, înaintat repetat de un grup de deputați, prin care se propune ca impozitul pe venitul persoanelor fizice se fie virat în conformitate cu domiciliul sau viza de reședința a acestora. Proiectul vizează completarea art. 6 alin. (10) din Codul fiscal. Autorii proiectului constată faptul că în prezent, datorită migrației interne a forței de muncă, multe persoane, având viza de reședință în unele localități, sunt angajate în altele (în special în orașele mari, cum ar fi municipiile Bălți și Chișinău).
O sursă importantă de informare pentru luarea deciziilor manageriale de orice nivel sunt rapoartele financiare, pentru întocmirea cărora în art. 6 din Legea contabilității nr. 113/20071 (Legea nr. 113/2007) sunt stipulate cerințele calitative: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea, comparabilitatea. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, este necesar ca managementul organizațional să asigure funcționalitatea permanentă a metodelor și procedeelor manageriale, care asigură calitatea informațiilor prezentate de contabilitate în rapoartele financiare. În acest articol ne-am propus să dezvăluim unul din procedeele importante ale managementului - inventarierea patrimoniului public din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare. Vom examina următoarele aspecte:
Consiliul Economic pe lângă președintele țării în ședința din 3 septembrie curent a luat decizia de a desfășura, după o întrerupere de 12 ani, Forumul Național al Oamenilor de Afaceri. Evenimentul va avea loc în luna octombrie 2019 și are drept scop identificarea măsurilor urgente pentru revigorarea mediului de afaceri, în special a întreprinderilor ce activează în sectorului real al economiei naționale. Măsurile de susținere a producătorilor autohtoni, dificultățile și realizările din cele mai importante domenii ale economiei țării, identificarea soluțiilor pentru depășirea problemelor existente,
În ultimul timp, tot mai frecvent, apar relații între subiecții activității de antreprenoriat care apelează la entități specializate în colectarea/recuperarea creanțelor. Entitățile care întâmpină dificultății privind încasarea sumelor de la debitorii săi, de obicei, angajează o entitate specializată în colectarea/recuperarea creanțelor (în continuare — entitatea colector) sau prin încheierea contractelor de prestare a serviciilor, sau a contractelor de cesiune de creanță.
Începând cu anul 2018, angajatorii prezintă datele care se conţineau în declaraţiiie persoanelor asigurate Forma REV 5 şi declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale Forma BASS către Serviciul Fiscal de Stat, prin intermediul Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate Forma IPC 18 (în continuare — IPC 18), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 126 din 4 octombrie 2017.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *