Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Programului național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) care este un document de politici pe termen mediu, elaborat pentru stabilirea priorităților și măsurilor în domeniul achizițiilor publice, precum și întru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice.
Două persoane fizice cetățeni ai RM, care sunt fondatori ai unei SRL (deținând cota a câte 50% din capitalul social) nu sunt angajați ai SRL, nu au contract individual de muncă, dar primesc dividende. Au obligația persoanele fizice menționate să achiziționeze polițe de asigurare medicală?
În Monitorul Oficial de astăzi, 10 august a fost publicată Legea nr.212 din 20 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative
O echipă de evaluatori ai Secretariatului Forumului Global al OCDE efectuează, în perioada 4-6 septembrie 2023, o vizită de lucru în cadrul Serviciului Fiscal de stat. Echipa de evaluatori este compusă din consultanții Colin Yan, Jasmina
Sistemul fiscal al Republicii Moldova va fi aliniat la standardele UE. În Monitorul Oficial de astăzi, 24 mai, a fost publicată Legea nr.107/2023 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal, precum și Decretul de promulgare al Legii.
Recent a fost anunțat un nou proiect privind competitivitatea IMM-urilor, susținut de Grupul Băncii Mondiale, care are ca obiectiv reducerea poverii cadrului de reglementare și sporirea accesului la finanțare a companiilor moldovenești. Proiectul va fi implementat în perioada 2023-2027 de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Potrivit art. 92 alin. (1) și (2) din Codul fiscal (CF) impozitul reţinut conform art.69/18 şi art.88–91 din CF se achită la buget de către persoana care a efectuat reţinerea până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile. Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
La 1 august 2025, s-a împlinit un an de când doamna Victoria Belous a fost învestită în funcția de ministră a Finanțelor. Un an marcat de schimbări și inițiative curajoase,
În Monitorul Oficial de astăzi, 20 aprilie, a fost publicată Hotărârea nr. 218 din 19 aprilie 2023 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea RM la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal, semnat la Bruxelles la 7 februarie 2023.
Circa 350 de antreprenori autohtoni vor participa, în perioada 31 ianuarie – 4 februarie curent, la Expoziția națională „Fabricat în Moldova”. După cum a menționat președintele Camereri de Comerț și Industrie, Sergiu Harea,
La 30 iulie 2021 expiră termenul-limită pentru recepționarea cererilor de finanțare a proiectelor de infrastructură pentru anul 2022 în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII). Astfel, solicitanții (întreprinderi mici şi mijlocii, gospodării țărănești, grupuri de producători din mediul rural (Grup-client)) care practică activități agricole, au la dispoziție încă o lună pentru depunerea cererilor. Asistența financiară va constitui maximum $200 mii și va putea fi utilizată pentru finanțarea proiectelor de infrastructură (construcţia reţelelor de alimentare cu apă pentru irigare, precum și construcția / reparația segmentelor de drum și poduri).
La situația din 31 mai anul curent, activele oficiale de rezervă au constituit $4 868,27 mil., în creștere cu $15,45 mil. în comparație cu 28 aprilie 2023, când acestea au însumat $4 852,82 mil. dolari SUA.
Biroul Național de Statistică a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul Programului de lucrări statistice pentru anul 2025. Programul include lista lucrărilor și cercetărilor statistice care urmează a fi realizate de BNS pe parcursul anului 2025, dar și lucrările ce urmează a fi prezentate Biroului Național
Certificatul de atestare în calitate de plătitor de TVA în conformitate cu standardele Uniunii Europene este elaborat în scopul asigurării aplicării prevederilor normelor detaliate, stabilite în Directiva Consiliului Uniunii Europene 2008/9/CE din 12.02.2008, privind rambursarea taxei pe
Consiliul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a aprobat manualul operațional al Programului de stimulare a investițiilor „373”, care stabilește baza de lucru cu băncile pentru implementarea acestei inițiative guvernamentale.
Spațiile verzi, indiferent de apartenență și destinație, servesc la îmbunătățirea calității mediului și menținerea echilibrului ecologic, iar în contextul încălzirii globale indiscutabil prezintă o importanță majoră pentru orice țară. Statul prin
În cadrul ședinței din 30 august anul curent, Cabinetul de miniștri a aprobat Programul național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) - un document de politici pe termen mediu și a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor pentru stabilirea priorităților
Prioritățile naționale incluse în Foaia de parcurs pentru digitalizarea economiei și comerțul electronic 2023 au fost prezentate ieri, 30 ianuarie, pe platforma Consiliului consultativ pentru digitalizarea economiei (iConsiliu) din cadrul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru.
La situația din 28 aprilie 2023, activele oficiale de rezervă au constituit $4 852,82 mil., fiind în creștere cu $173,47 mil. în comparație cu datele înregistrate la 31 martie 2023, când acestea au însumat $4 679,35 mil.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *