Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La sfârșitul lunii septembrie 2020, soldul creditelor în economie a înregistrat o majorare cu 7,8% faţă de cel raportat la finele lunii septembrie 2019, constituind 46,8 mld. lei. Conform datelor din informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova făcute publice de Ministerul Economiei și Infrastructurii, soldul creditelor în monedă națională a crescut cu 12,1% față de septembrie 2019, iar a împrumuturilor în valută străină – cu 0,6%. Datele oficiale denotă că în portofoliul de credite acordate în perioada de referință cea mai mare pondere (23,2%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului. Totodată 17% au fost acordate pentru procurarea/construcția imobilului, 16,9% – pentru consum, 8,5% – întreprinderilor din sectorul agrar etc.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) si (3) din Codul fiscal, pot fi deduse, numai donațiile făcute în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităților publice și instituțiilor publice specificate la art. 51, a organizațiilor necomerciale specificate la art. 52 alin. (1), precum și în favoarea caselor de copii de tip familial, confirmate conform prevederilor Regulamentului cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018.
Contextul anului 2020 a determinat necesitatea identificării și promovării unor măsuri ce au drept scop atenuarea efectelor crizei pandemice și relansarea economiei naționale, prin diminuarea presiunii fiscale, implementarea de noi mecanisme de subvenționare, perfecționarea reglementărilor fiscale prin reguli clare de impozitare bazate pe echitate, simplitate și asigurarea previzibilității impunerii. Mai multe detalii despre particularitățile politicii atât fiscale cât și vamale pentru anul 2021 aveți ocazia să aflați din articolul elaborat de Dorel Noroc și Corina Alexa, disponibil în nr. 2 (65) a revistei ”monitorul fiscal FISC.md”.
ODIMM anunță că 300 de femei, inclusiv 200 antreprenoare, vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilități noi sau să își perfecționeze aptitudinile în lansarea și gestionarea propriilor afaceri, în identificarea locurilor de muncă și în gestionarea mai bună a propriilor resurse financiare, iar 35 de tinere vor obține granturi nerambursabile care le vor permite să acopere toate investițiile, în cadrul schemei de granturi oferită de ODIMM. Mai mult ca atât, va fi creată și o rețea durabilă cu până la 100 de membre antreprenoare în vederea susținerii reciproce și apărării propriilor necesități socio-economice în fața autorităților.
Ministerul Finanțelor a elaborat propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Executivului care prevede menținerea achitării de către angajatorul de la locul de serviciu/de muncă de bază a tuturor drepturilor salariale lucrătorilor medicali detașați în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice spitaliceşti destinate internării pacienţilor care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID-19 până la 31 decembrie 2020, termenul fiind extins cu încă o lună. Este propusă menținerea dreptului la spor lunar de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate în mărime de până la un salariu de bază a personalului ANSP,
Pe parcursul lunii de gestiune, rezidentului zonei economice libere (ZEL) i-au fost livrate servicii de servire a mesei în regim catering. Pentru livrarea dată rezidentul ZEL a primit factura fiscală în care, în coloana 10.6 (Cota TVA), era indicată cota de 20%. Este corectă aplicarea cotei TVA de 20%, dacă Codul fiscal, la art.104 lit. f), prevede că mărfurile și serviciile livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se scutesc de TVA cu drept de deducere?
Context Cu mai mult timp în urmă am participat la o masă rotundă, organizată de redacția revistei Monitorul Fiscal FISC.md, la care au fost puse în discuție problemele de ordin contabil şi fiscal cu care se confruntă întreprinderile din domeniul turismului. La acest eveniment contabilii practicieni, participanți la discuții, au vorbit de multiple probleme contabile (de metodologie) şi fiscale (incertitudini în aplicarea legislației fiscale) cu care se confruntă entitățile din acest domeniu de activitate. De atunci am urmărit cu atenție evoluarea lucrurilor, menite să schimbe situația în domeniul turistic, în partea ce ține de publicațiile pe paginile edițiilor periodice de specialitate, actele normative, scrisorile explicative emise de organele de reglementare şi supraveghere.
Conform prevederilor art. 5 din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală și art. 47 din Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni, entitățile cu capital public (întreprinderile de stat, municipale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public) sunt obligate să achite anual, către data de 30 iunie, defalcări și, respectiv, dividende din profitul net obținut în anul precedent. Legile prenotate, precum și Hotărârea Guvernului nr. 110/2011 cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului şi al întreprinderilor de stat conțin prevederi și termeni concreți aferente procedurii de calcul și achitare a defalcărilor și dividendelor ce necesită a fi respectate de către entitățile cu capital public.
În primele șase luni ale anului curent au fost angajate în câmpul muncii 80 de persoane cu dizabilități din cele 1034, care erau înregistrate cu statut de șomer și se aflau în căutarea unui loc de muncă, comunică Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Totodată, în scopul creșterii șanselor de ocupare a persoanelor cu dizabilități, au absolvit cursuri de formare profesională 12 persoane, de servicii de ghidare în carieră au beneficiat 115 șomeri din categoria respectivă, iar de servicii de intermediere a muncii - 142.
Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru a actualizat măsurile de susținere a comunității de afaceri și a persoanelor fizice, inclusiv angajați, în perioada stării de urgență. Documentul reflectă informația despre măsuri, la situația din 24 iunie 2020. Documentul poate fi vizualizat aici
Astăzi, 30 noiembrie 2018, în MO sunt publicate modificările și completările la Codul fiscal, aprobate de Parlament pe data de 1 noiembrie curent. În această informație comunicăm termenii de punere în aplicare a modificărilor, prin derogare de la prevederile Codului fiscal și Legii nr.100 cu privire la actele normative (data punerii în aplicare a acestora). Astfel, din 1 noiembrie sunt aplicate modificările art. 103 al.1 p.18, care prevede energia electrică importată şi livrată către operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice și energia electrică importată de operatorul reţelei de transport şi de sistem, de operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice, cu excepţia serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice.
Întreprinderile și organizațiile necomerciale, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare conform prevederilor art. 80 și 801 din Codul muncii, pot beneficia de mecanismul de subvenționare stabilit prin Legea nr.69 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative (art.II) până la 30 septembrie 2020. Astăzi, 1 septembrie 2020, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 653 din 26 august 2020, prin care termenul de aplicare a mecanismului de subvenționare este prelungit până la sfârșitul lunii curente, documentul fiind publicat în MO nr.221-225.
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 30 noiembrie curent, hotărârea privind aprobarea proiectului de lege ce se referă la politica fiscală și vamală pentru anul 2021. Documentul urmărește asigurarea unei legislații fiscale și vamale favorabile dezvoltării economice, consolidarea veniturilor bugetare în vederea finanțării cheltuielilor publice și susținerea mediului de afaceri. Prioritatea Ministerului Finanțelor în raport cu mediul de afaceri este simplitatea, claritatea și comoditatea procesului de calculare și achitare a impozitelor și taxelor. Reducerea numărului impozitelor și taxelor sau a unor facilități fiscale și vamale este doar o opțiune pe care Guvernul o poate lua în considerare sau nu, în funcție de parametrii bugetari.
În cazul liber-profesioniștilor care practică activitate în sectorul justiției, la calculul stagiului de cotizare necesar pentru stabilirea indemnizației lunare pentru creșterea copilului se includ perioadele pentru care a fost plătită taxa fixă a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii stabilită începând cu 1 ianuarie 2021. În Monitorul Oficial din 31 decembrie 2020 a fost publicată Hotărârea nr. 940 din 22 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor Hotărâri ale Guvernului, inclusiv la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii.
Deoarece măsurile propuse în una din inițiativele legislative sunt deja realizate, Guvernul, în ședința din 3 iunie 2020, a oferit aviz negativ proiectului cu privire la măsuri de sprijinire a persoanelor fizice și juridice în contextul pandemiei de COVID-19. Acesta prevede acordarea unei vacanțe persoanelor fizice și juridice de la plata impozitului pe venit și de la achitarea dobânzilor la credite pe un termen de 3 luni, precum și optimizarea procedurilor de achiziții publice pe un termen de 6 luni.
La efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil va fi obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura) din 1 ianuarie 2021. În „Monitorul Oficial” de astăzi, din 30 iunie 2020, a fost publicată Legea nr. 102 pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din 18 iunie 2020, care prevede amânarea termenului emiterii obligatorii a e-Facturii în cadrul achizițiilor publice, fiind operate modificări în art. 117 alin. (13) din Codul fiscal (CF). Amintim că, până la intrarea în vigoare a acestor modificări, emiterea obligatorie a e-facturii în cadrul achizițiilor publice urma să fie implementată din 1 iulie 2020.
Reiterând deschiderea pentru discuții pe marginea oricărui subiect reflectat în proiectul de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2021, Ministerul Finanțelor a organizat o ședință cu participarea reprezentanților Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) pe marginea subiectelor ce vizează măsurile de ordin fiscal, fiind puse în discuție propunerile ce se conțin în proiectul de lege privind politica fiscală și vamală ce vin să consolideze autonomia financiară și decizională a autorităților locale. Acestea țin de:
Contabilitatea de gestiune asigură utilizatorii interni cu informație veridică, relevantă și oportună despre costurile, cheltuielile, veniturile, procesele de normare, planificare, control și analiză a activității economice atât a entității în ansamblu, cât și a unităților structurale ale acesteia. În acest aspect, totalitatea elementelor contabile se delimitează prin unitățile structurale (subdiviziuni) potrivit cărora sunt localizate costurile, cheltuielile și veniturile. Prin reunirea elementelor contabile menționate se obține localizarea costurilor.
Urmează oare a fi luată în calitate de bază impozabilă cu impozitul aplicat agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (4%), în cazul vânzării mărfii la preț mai mic de sinecost și decât cel de piață către o persoană interdependentă, afiliată sau cu care există relații specifice? Potrivit prevederilor art.541 alin.(1) din Codul fiscal (CF), subiecţi ai impunerii cu impozitul aplicat agenţilor economici ai sectorului IMM stabilit de Capitolul 71 al Titlului II din CF, sunt agenţii economici care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier),
Inspecției Financiare îi va fi acordat dreptul să adreseze în instanţa de judecată acţiuni în apărarea intereselor statului, în cazul în care entităţile publice supuse inspectării nu vor întreprinde măsuri necesare în rezultatul controalelor efectuate. De asemenea, Inspecţia va efectua verificarea utilizării sumelor de desemnare procentuală şi va trage la răspundere beneficiarii care au încălcat regulile stabilite de utilizare. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea proiectului de lege cu privire la Inspecția Financiară.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *