Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Dreptul de ședere provizorie pentru activitate investițională se vor acorda străinului care are calitatea de asociat, acționar sau beneficiar efectiv în sensul Legii nr.308/2018 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului al unor persoane juridice din RM care desfășoară
Începând cu anul viitor, Guvernul își propune majorarea plafonului de creditare în cadrul Programului Guvernamental ”373” până la 30 milioane de lei, precum și acordarea unei garanții de creditare pentru întreprinderile care nu au suficient gaj.
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor față de buget (Instrucțiune), aprobată prin Ordinul IFPS nr. 400/2014, elaborat în vederea actualizării prevederilor actului normativ ce
Astăzi, 15 decembrie 2020, a avut loc inaugurarea oficială a expoziției Expo Business Moldova 2020 cu sloganul „Ai încredere în produsele noastre”, fiind și prima expoziție virtuală desfășurată în Republica Moldova. Expoziția se desfășoară pe o platformă nouă, unică de acest gen pentru țara noastră, concepută de Camera de Comerț și Industrie cu suportul partenerilor de dezvoltare. Luând în considerare situația creată de Covid-19 în toată lumea, formatul virtual al expoziției va permite contactarea potențialilor investitori și parteneri străini și va contribui la încheierea acordurilor noi de colaborare, amplificarea celor existente și crearea posibilității de export.
Casa Națională de Asigurări Sociale informează solicitanții, care obțin dreptul la pensie și alte prestații sociale în perioada 17 martie – 15 mai 2020, că cererea și actele necesare pentru stabilirea acestor drepturi se vor depune la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la domiciliu din data încetării stării de urgență. Conform pct.13 din Dispoziția nr.6 din 26 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, pe durata stării de urgență termenele de acordare a tuturor prestațiilor sociale nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspenda pe toată durata stării de urgență.
Serviciul Fiscal de Stat își intensifică eforturile de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de întreprinzători, un fenomen care subminează conformarea fiscală și împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv.
Trăim vremuri în care afacerile nu mai cresc doar prin instinct, efort neobosit și conexiuni valoroase. Acestea rămân fundamentale — dar în spatele succesului modern, se află un aliat tăcut, dar puternic: tehnologia.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), au înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, elaborat pentru a alinia criteriile de
Serviciul Fiscal de Stat își intensifică eforturile de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de întreprinzători, un fenomen care subminează conformarea fiscală și împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv.
În contextul alinierii activităților procesuale la standardele de digitalizare și dezvoltării proiectului SIA „E-Dosar contravențional”, Ministerul Afacerilor Interne propune implementarea în Republica Moldova a conceptului semnăturii electronice olografe ce va asigura semnarea electronică a documentelor, într-un mod facil și prompt.
În conformitate cu art.93 pct.3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită / cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia mijloacelor băneşti, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală, prin comercializarea mărfurilor gajate în numele debitorului gajist, prin
Biroul Național de Statistică a elaborat și propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pentru anul 2021, care reprezintă instrumentul de bază prin care autoritatea centrală în domeniul statisticii oficiale realizează producerea informației oficiale în vederea asigurării utilizatorilor cu informaţiile necesare. Programul cuprinde lista lucrărilor și cercetărilor statistice care vor fi realizate de BNS, precum și lucrările executate și informațiile furnizate de alte autorități și instituții publice în adresa Biroului, cu indicarea nivelului de dezagregare, sfera de cuprindere, periodicitatea și termenul de diseminare a informației.
Sarcina SFS constă în asigurarea administrării fiscale, prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației și educarea civismului fiscal al populației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal.
Întrebare: Urmează a fi prezentată informația conform art.226/11 alin.(2) pct.11) din Codul fiscal, în cazul în care valoarea unui automobilul depășește suma de 300 mii lei, fiind eliberată factura fiscală, însă achitarea nu a fost efectuată sau a fost efectuată parțial în sumă mai mică decât 300 mii lei?
Agentul constatator din cadrul Serviciului Vamal completează și eliberează o chitanță de încasare a amenzii la locul constatării contravenției doar în cazul contravențiilor constatate la punctele de trecere a frontierei de stat, dacă persoana în
Serviciul Fiscal de Stat își intensifică eforturile de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de întreprinzători, un fenomen care subminează conformarea fiscală și împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (în continuare – Legea nr. 845/1992), întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege.
Guvernul, în cadrul ședinței din 8 iulie curent, a aprobat proiectul înaintat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, care conține un set de măsuri ce au drept scop facilitarea accesului antreprenorilor locali la piețe de capital externe, aplicarea cărora va asigura, în opinia autorului, alinierea la piețele de capital și bursele
Un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea tehnică între Ministerele de Finanțe din Republica Moldova și Republica Polonia a fost semnat de ministra
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *