Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Dragi copii, al nostru alfabet A ajuns la cuvântul buget! Ce înseamnă, cine ştie? Hai să vedem în poezie…
Este în drept angajatorul să rețină din salariul persoanei fizice, angajate pe parcursul anului, în cazul în care aceasta a achitat până la angajare de sine stătător, prima stabilită în sumă fixă pentru anul 2017 cu o reducere de 50%?
Începând cu 28 octombrie 2017, toate entitățile ce dețin statut de plătitor a TVA, dar și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor al TVA, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special Factura fiscală. Proiectul ordinului Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special Factura fiscală și a Instrucțiunii privind completarea acestuia, este propus spre consultare publică de Serviciul Fiscal de Stat.
Adresarea cu o acțiune în instanța de judecată reprezintă una dintre modalitățile prin care persoanele fizice şi juridice pot să-şi apere drepturile încălcate sau contestate, libertățile şi interesele legitime. Deşi judecarea cauzelor trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil, de multe ori examinarea unei acțiuni în procedură judiciară durează destul de mult, fie din cauza suprasolicitării instanțelor sau ca urmare a altor circumstanțe obiective sau subiective. Anume din acest considerent, pentru examinarea anumitor categorii de pricini, legiuitorul din Republica Moldova a reglementat o procedură simplificată prin care persoanele îşi pot apăra drepturile şi interesele într-un termen mai scurt şi cu mai puțin efort.
Ce posibilități oferă Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” pentru a găsi răspunsuri la cele mai diverse întrebări din domeniul contabilității, auditului și finanțelor, ce servicii electronice există pentru a facilita activitatea contabilului și cum se poate de obținut semnătura electronică — aceste și alte subiecte au fost discutate cu studenţii şi masteranzii Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Stat.
На основании п. 1) ст. 14 Закона № 845 от 3 января 1992 года о предпринимательстве и предприятиях (далее – Закон), индивидуальным предприятием является предприятие, принадлежащее гражданину на правах частной собственности или членам семьи на правах общей собственности. Имущество индивидуального предприятия формируется на основе имущества гражданина (семьи) и других не запрещенных законодательством источников. Формой индивидуального предприятия в сельском хозяйстве является только крестьянское (фермерское) хозяйство.
Termenul de înscriere a fost extins până la 30 aprilie 2017. Peste 350 de femei și-au exprimat, până în prezent, dorința de a participa la Componenta I a Programului-pilot „Femei în afaceri”.
Întreprinderea este veriga de bază a economiei de piaţă, devenind subiect de drept din momentul înregistrării de stat. Întreprinderea are dreptul să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare, creditare, încasare etc. Operaţiunile de casă reprezintă operaţiuni de plăţi /încasări băneşti în numerar efectuate la casieria întreprinderii. În context mai amplu, acestea pot fi definite ca operaţiuni legate de circulaţia mijloacelor băneşti în numerar.
Agentul economic are în chirie un teren, unde parcheaza autobetonierele proprii, si dispune de autorizație pentru emisia poluanților in atmosfera. Compania cade sub incidenta Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (nr. 281 din 16 decembrie 2016) și este obligată lunar să achite și să prezinte darea de seama POLMED17? Ce este noțiunea «agenți economici de pe teritoriul RM, care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar»?
Întreprinderea noastră a încheiat contract cu compania „X” care execută lucrările de construcție în adresa beneficiarilor proiectului de asistență tehnică. Are dreptul întreprinderea, ca subantreprenor al contractorului, să aplice cota zero a TVA pentru lucrările de turnare a betonului prestate acestuia?
Как следует декларировать в налоговых целях доход, полученный одним из супругов вследствие отчуждения в 2017 году объекта недвижимо¬го имущества, который являлся общей совместной собственностью супругов? Обязаны ли оба супруга задекларировать соответствующую им долю до¬хода, полученного в результате отчуждения недвижимого имущества? На основании ч. (1) ст. 366 Гражданского кодекса (далее – ГК), в случае, когда право собственности принадлежит одновременно нескольким лицам и ни одно из них не является собственником одной идеальной доли общего имущества, собственность признается общей совместной.
Dragi cititori, suntem în preajma Anului Nou, când fiecare dintre noi își face o retrospectivă a realizărilor anului ce trece. Echipa Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD” pe parcursul anului 2017 a reușit să facă multe lucruri frumoase dar și utile pentru cititorii săi.
Pentru a-și recupera datoriile admise față de entitatea sa, precum și în scopul respectării legislației în vigoare vizavi de constatarea sumelor drept datorii compromise, agentul economic a acționat debitorul său în instanța de judecată. La depunerea cererii de înaintare în judecată, agentul economic a achitat taxa de stat. Va avea dreptul agentul economic (creditor) să atribuie la deducere în scopuri fiscale suma taxei de stat, care urmează a fi achitată pentru examinarea cererii de chemare în judecată depusă de către acesta? Care documente vor servi drept temei pentru atribuirea acestei sume la deducere în scopuri fiscale?
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (16) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal, la calcularea impozitului pe venit, agenţii economici au dreptul la reducerea venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulţirea salariului mediu lunar pe ţară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creşterea numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil.
В пятницу, 11 августа 2017 г, выйдет № 289-300 (6212-6223) Официального монитора Республики Молдова. В части I «Законы, Постановления Парламента Республики Молдова и Указы Президента Республики Молдова» будут опубликованы следующие документы:
Urmează oare agentul economic să rețină impozitul pe venit din suma salariului achitat pentru lipsa forțată de la serviciu? În cazul în care urmează să fie reținut impozitul din suma respectivă, care va fi modalitatea de calculare a impozitului pe venit şi de acordare a scutirilor nefolosite în perioada precedentă? Care cote ale impozitului pe venit urmează a fi aplicate, precum și la care scutiri va fi în drept să pretindă angajatul?
Comitetul executiv al BNM a luat hotărârea de a majora norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă pentru a steriliza excesul de lichiditate indicatorilor macroeconomici.
Se propune ca 50% din volumul total al taxei pentru folosirea drumului de către autovehiculele înmatriculate în RM colectat la nivel naţional să fie considerate drept surse de constituire a fondului rutier.
Conform prevederilor art. 14 pct. 1) din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845 din 3 ianuarie 1992, întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sunt interzise de legislaţie. În agricultură există un singur tip de întreprindere individuală – gospodăria ţărănească (de fermier).
Pentru a asigura eventuala confiscare a bunurilor care au contribuit la săvârşirea contravenţiei, precum şi pentru a garanta executarea, la Codul contravenţional prin Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Codului contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 (în continuare – CC) au fost operate completări care stabilesc măsurile procesuale de constrângere aplicate în cadrul procesului contravenţional: Amenda judiciară;Punerea sub sechestru.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *