Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reforma fiscală, care se implementează începând cu 1 octombrie curent, este considerată provocarea anului. Aceasta și alte realizări ale anului 2018 au fost prezentate astăzi, 19 decembrie 2018, în cadrul unei conferințe de totalizare, la care au participat ministrul Finanțelor, Ion Chicu, șeful Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța și șeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
Firma „X” produce tutun aromatizat (poziția tarifară 2403). Conform standardelor, pentru producerea 1 kg de tutun aromatizat e necesar de 150 grame de tutun simplu, în rest se folosesc diferite siropuri, glicerine etc. Cum corect se calculează și se achită accizele pentru tutunul simplu folosit la producerea tutunului aromatizat? În condițiile acțiunii art. 123 alin. (1) lit. b) din titlul IV din Codul fiscal, obligația de achitare a accizelor de către subiecții impunerii specificați la art. 120 lit. a) din CF apare la momentul expedierii (transportării) mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz, conform cotelor stabilite în anexa nr. 1 la prezentul titlu.
Potrivit punctelor 6 si 7 din Regulamentul privind modul de procurare si aplicare a timbrelor de acciz pe articolele din tutun
Modul de completare a formularului Declarației TDBSA15 privind suma accizelor calculate la stocul de mărfuri supuse accizelor, atribuite la pozițiile tarifare 220300, 2205, 220600, 2207, 2208, 240210000, 240220, 240290000 şi 2403 a fost modificat prin Ordinul nr.27 din 29 ianuarie 2018 al Ministerului Finanțelor. Documentul a fost publicat la 9 februarie curent în MO și vine cu modificări și completări la Ordinul nr. 58 din 28 aprilie 2015 al aceleiași autorități.
În primele şase luni ale anului 2018, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 27 776,9 mil. lei, dintre care 17 288,0 mil. lei – la bugetul de stat, 9 980,7 mil. lei – la BASS, 3 352,3 mil. lei – la FAOAM și 7 050,6 mil. lei – la bugetele locale. În comparație cu perioada similară a anului 2017, încasările la bugetul public naţional au înregistrat o creștere de 2 872,4 mil. lei sau 11,5%. Datele au fost oferite de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul ședinței de ieri a Guvernului, unde a fost prezentat Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2018.
Anul 2017 a fost un an bugetar-fiscal deosebit nu doar prin creșterea economică înregistrată de către R. Moldova, dar și prin indicatorii bugetari care au întrecut orice așteptare. Și acest fapt este unul remarcabil care denotă relansarea, evoluția și dezvoltarea continuă a economiei. Un argument cert care vine să susțină opinia precum că R. Moldova a avansat în această direcție sunt veniturile acumulate la Bugetul Public Național (BPN) din impozite și taxe prin simplul fapt că acestea reprezintă nu doar o sursă de acoperire a cheltuielilor, dar și un indicator prin care este sugerată starea activităților economice care generează venituri impozabile și nivelul de consum al unei economii, iar odată cu extinderea activităților economice și a consumului sunt înregistrate și majorări de venituri bugetare din impozite și taxe.
Odată cu publicarea pe 17 august 2018 a Legii nr. 180 din 26.07.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (MO al R.M. 309-320/500 din 17.08.2018) controalele fiscale pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018 au fost interzise, cu unele excepții. Ulterior, prin Legea nr. 243 din 08.11.2018 (MO al RM nr. 441-447 din 30.11.2018) Legea nr. 180 a fost modificată în partea ce ține de efectuarea controalelor pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018 și stipulează clar condițiile efectuării controalelor fiscale. Se efectuează controale fiscale pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018 la persoanele fizice specificate la capitolul 111 din titlul V al Codului fiscal(CF).
Крупнейший в Молдове производитель табачных изделий — АО «Tutun-CTC» заработал по итогам 2016 г. свыше 14,8 млн леев прибыли против 15,2 млн леев годом ранее.
Biroul Național de Statistică a făcut publice datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2017, dar şi sumele achitate de persoanele fizice şi juridice pentru diferite încălcări. Astfel, conform BNS, în anul trecut au fost constatate 450,4 mii contravenţii, cu 32,9 mii mai mult comparativ cu anul 2016. Pentru majoritatea cazurilor constatate au fost aplicate pedepse 95,1%). Din numărul total al hotărârilor adoptate, 5,6 mii (1,3%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii. În medie, la 1000 locuitori revin 121 pedepse aplicate. Cele mai frecvente încălcări înregistrate au fost:
Autoritățile își propun ca până în anul 2019 să instituie un sistem național de supraveghere și monitorizare a tendințelor morbidității și mortalității legate de consumul articolelor din tutun, precum și a producerii, promovării, comercializării, a politicilor de prețuri și de taxare a articolelor din tutun și a sancțiunilor privind încălcarea legislației din domeniu.
Veniturile bugetului public național vor fi majorate cu 963,9 mil. lei,cheltuielile – cu 1 312,5 mil. lei, iar deficitul bugetar va spori cu 348,6 mil. lei. Parlamentul a votat ieri în lectură finală proiectul de modificare și completare a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, după ce documentul a fost discutat detaliat în cadrul ședinței Comisie economie, buget și finanțe.
Astăzi, 24 septembrie 2018, intră în vigoare prevederile Legii nr. 195 din 27 iulie 2018 cu privire la modificarea unor acte legislative (în continuare – Legea nr. 195) (MO nr. 321-332, art. 539), prin care au fost efectuate modificări la Codul penal al RM (în continuare – CP) și la Codul contravenţional al RM (în continuare – CC), în partea ce ține de aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea legislației în domeniul tichetelor de masă. Scopul acestei Legi este crearea cadrului legal, unitar și coerent, orientat spre conformarea și respectarea prevederilor legale de către toți subiecții, precum și evitarea situațiilor de diminuare a obligațiilor față de bugetul public național.
În Monitorul Oficial din 24 noiembrie curent a fost publicată Legea pentru modificarea art.9 din Legea bugetului de stat pentru anul 2017, precum și Decretul de promulgare al respectivei legi.
Executivul a aprobat în cadrul şedinţei de ieri, 28 februarie curent, hotărârea de modificare a Regulamentului cu privire la modul de aplicare a Convenţiei vamale relativ la transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR (Convenţia TIR, 1975), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1086 din 25 noiembrie 1997. Cabinetul de miniştri a decis să majoreze cuantumul asociaţiei garantate. Astfel, pentru fiecare carnet TIR se garantează achitarea taxelor şi impozitelor vamale în limita sumei de 100 mii euro, iar suma indicată se va achita în lei moldoveneşti la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a Moldovei în ziua precedentă zilei de plată. Amintim, că anterior această sumă constituia 60 mii euro.
Importanța sistemului de impozitare este determinată, în esență, de finalitatea acestuia, și anume de realizarea cheltuielilor bugetare. Or, scopul principal al sistemului de impozitare este de a genera venituri suficiente pentru asigurarea finanțării cheltuielilor bugetare, ce au menirea de a pune în practică prioritățile statului în diverse domenii de ordin social, economic, educațional etc. Astfel, este de neimaginat existența unei societății fără ordine publică, justiție, protecție socială și medicală, educație etc., iar singurul instrument de realizare a acestora fiind sistemul de impozitare.
Potrivit Obiectivelor politicii fiscale și vamale pe termen mediu in perioada 2017- 2019 cotele accizelor la produsele de tutun vor fi ajustate la rata prognozată a inflației – de circa 5% pentru acești trei ani.
Veniturile bugetului public național se vor majora cu 963, 9 mil. lei, iar cheltuielile – cu 1 312, 5 mil. lei. Guvernul a susținut în cadrul ședinței de săptămâna trecură proiectul de modificare și completare a Legii bugetului de stat pentru anul 2018. Astfel, veniturile bugetului de stat vor spori cu 303,5 mil. lei. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, se estimează că veniturile bugetului de stat vor avea o creștere datorită accelerării ritmului de creștere până la 3,8% față de prognoza inițială de 3% și majorarea ritmului de creștere a comerțului exterior – la export până la 15 % și la import până la 17,4%, precum și creșterea salariului mediu cu 7,8% față de 7,2% cât a fost prognozat inițial.
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au introdus, în premieră, taxa pe valoarea adăugată, aceasta fiind aplicată din data de 1 ianuarie 2018. Taxa are un nivel de 5% și se aplică majorității bunurilor și serviciilor. Acesta este răspunsul guvernelor la reducerea prețurilor la petrol. Taxa nu este aplicată doar serviciilor de tratament medical, servicii financiare și transportul public.
Măsurile aprobate anterior de către autorități și ONG privind combaterea consumului de tutun și a impactului fumatului asupra stării de sănătate a populației au dat primele rezultate. Nu se mai fumează în baruri și restaurante, pe coridoarele multor instituții, se fac eforturi pentru a amenajarea locurilor speciale pentru fumat. Totuși, reducerea consumului de tutun necesită perseverență și eforturi în continuare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *