Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă ar putea constitui, pentru o zi lucrătoare, între 40 și 70 lei. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă, ce are ca scop majorarea valorii nominale a acestora în contextul majorării prețurilor la produsele alimentare, la carburanți, dar și a înregistrării unei cote înalte a inflației. La momentul de față art. 4 din Legea nr. 166/2017 prevede că valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare este cuprinsă între 35 și 55 de lei. Precizăm, valoarea nominală nu include contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii.
Prin contract de comodat o parte (comodant) se obligă să transmită cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat (art. 1234 alin. (1) din Codul civil).
Potrivit art.102 alin. (1) din Codul fiscal, pentru serviciile importate, procurate de către subiecţii impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, deducerea sumei TVA se permite pentru sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate la buget.
Directorul Serviciului Fiscal de Stat și cel al Serviciului Vamal, care în momentul de față sunt funcționari publici, prin derogare de la art.9 al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, vor avea statutul de persoane cu funcție de demnitate publică și vor fi numiți/eliberați din funcție de către Guvern, la propunerea ministrului Finanțelor. Proiectul de lege ce prevede modificarea statului conducătorilor autorităților menționate a fost aprobat în prima lectură în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, fiind votate modificări la art. 1323 din Codul fiscal, art. 6 din Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal și un șir de modificări în Legea 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
În Monitorul Oficial din 8 aprilie curent a fost publicată Decizia Serviciului Fiscal de Stat nr. 6 din 4 aprilie 2022 privind includerea modelului echipamentului de casă și de control în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control. În continuare publicăm integral Decizia nr.6 din 4 aprilie curent. În temeiul pct. 23 din Regulamentul privind certificarea echipamentelor de casă și de control, aprobat prin Decizia
Automobilul ce aparține întreprinderii a fost avariat în urma producerii unui accident rutier. Compania de asigurări a achitat despăgubiri pentru daunele produse. Sumele primite ca despăgubire de asigurare, îndreptate pentru procurarea proprietății an
Potrivit art. 6 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, întreprinderea are dreptul să încaseze de la cetățeni plăți în numerar în sumă ce nu depășește 100 000 de lei pentru fiecare tranzacție pentru bunurile sau serviciile comercializate. Conform art. 3
În Monitorul Oficial din 4 martie curent a fost publicată Decizia Serviciului Fiscal de Stat nr. 4 din 1 martie 2022 privind includerea modelului echipamentului de casă și de control în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control. În temeiul pct. 23 din Regulamentul privind certificarea echipamentelor de casă și de control, aprobat prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control nr. 26-11/1-19/01-2021 din 10.06.2021, cât și în rezultatul examinării
Persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător și deja solicită de la angajatori informația privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35 din Codul fiscal, suma deducerilor prevăzute la art.36 alin. (6) şi (7) din același Cod, precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii acestuia, tot mai frecvent adresează întrebările ce țin de determinarea plafonului de 360 mii lei. Ținând cont de solicitările contribuabililor ce sunt în proces de verificare a veniturilor obținute în perioada fiscală 2021 și determinarea venitului impozabil în scopul reflectării corecte în declarația CET18, recomandăm să examinați o serie de articole plasate pe paginile noastre ce vin în sprijinul persoanelor fizice.
Monopol fiscal este statutul atribuit de Guvern unei întreprinderi sau grupului de întreprinderi pentru a desfășura în exclusivitate o activitate economică aferentă unor bunuri, servicii, grup de bunuri sau grup de servicii, prevede proiectul completărilor la Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi elaborat de Ministerul Economiei și examinat de secretarii de stat în cadrul ședinței desfășurate pe data de 5 mai. Astfel, în condițiile aprobării documentului în redacția propusă, Legea nr. 845/1992 va fi completată cu cap. VI2 –„Întreprinderea cu statut de monopol fiscal”. Conform proiectului, statutul de monopol fiscal poată fi atribuit doar întreprinderii
Angajatorul a decis să elaboreze un mecanism intern de premiere a angajaților săi în funcție de rezultatele obținute de la promovarea și vânzarea mărfurilor,ce prevede acordarea plăților sub formă de premii în mărimi diferențiate și sporuri de stimulare. Se vor admite spre deducere în scopuri fiscale aceste plăți?
Guvernul, în cadrul ședinței din 7 decembrie 2022, a aprobat proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative elaborat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în scopul reducerii fenomenul de muncă nedeclarată și a salariului în plic.
În conformitate cu articolul 1121 alin.(1) nerezidentul care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova şi prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice în adresa persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător sau prin intermediul căruia are loc achitarea de către persoanele fizice rezidente ale Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător a serviciilor de care beneficiază prin intermediul rețelelor electronice de la alți nerezidenți se consideră înregistrat în calitate de plătitor al T.V.A. din ziua în care i-a fost atribuit codul fiscal în conformitate cu art.163 alin.(71).
• Declararea eronată a veniturilor neimpozabile în darea de seamă IPC21; • Declararea eronată, la codul sursei SALa), a veniturilor totale primite de angajații ce desfășoară activitate de realizare de programe;
Prin Hotărârea Guvernului nr.316/2021 cu privire la aprobarea unor măsuri de susţinere a angajatorilor şi salariaţilor în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID-19 (HG nr.316/2021) au fost aprobate următoarele Regulamente: Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizaţiei salariaţilor cu copii în vârstă de până la 12 ani şi copii cu dizabilităţi, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educaţional în regim cu prezenţă fizică (Anexa nr.1); Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizaţiei pentru şomaj tehnic, instituit ca urmare a declarării stării de urgenţă, de asediu şi de război şi a restricţiilor impuse în starea de urgenţă în sănătate publică (Anexa nr.2); Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a compensaţiei salariaţilor pentru implementarea măsurilor speciale privind asigurarea securităţii, protecţiei vieţii şi sănătăţii populaţiei (Anexa nr.3).
Potrivit modificărilor aprobate la art.20 lit. p1) din Codul fiscal, prin Legea nr. 115 din 15 august 2019 pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997 (Monitorul Oficial nr. 274-278 din 6 septembrie 2019), cîştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în parte în care valoarea fiecărui cîștig nu depășește 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin. (1) din Codul fiscal se consideră surse de venit neimpozabilă.
Semnarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare (Acord) va permite RM să efectueze schimbul de informații cu jurisdicțiile semnatare la nivelul standardului convenit de OCDE, în scopul identificării persoanelor fizice sau entităților, care se eschivează de la declararea veniturilor și plata impozitelor prin transferul banilor în conturile din streinătate, acesta fiind un pas important spre transparentizarea veniturilor. În cadrul ședinței de astăzi, 26 ianuarie, Executivul a susținut proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului semnat la Berlin la 29 octombrie 2014, care constituie cadrul normativ pentru realizarea prevederilor art. 6 din Convenția
Astăzi, 10 februarie, au intrat în vigoare modificările la Ordinul nr.3/2023 a Ministerului Finanțelor, prin care a fost aprobat Regulamentul privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli. În continuare oferim integral textul Ordinului nr.12 din 8 februarie, emis de același minister, care este publicat în MO.
Conform art. 18 lit. d) din Codul fiscal, veniturile din chirie (arendă) sunt surse de venit impozabile și se includ în venitul brut, care urmează a fi impozitat conform cotelor stabilite la art. 15 din Codul fiscal.
Modul de înregistrare și evidență a transmiterii mărfurilor spre vânzare în cadrul aceleiași subdiviziuni a agentului economic (de la depozitul întreprinderii amplasat pe aceeași adresă juridică cu punctul prin intermediul căruia are loc vânzarea cu amănuntul a respectivelor mărfuri) încă mai provoacă întrebări unor contribuabili. În cele ce urmează vom examina prevederile actelor normative, scopul fiind excluderea incertitudinilor asupra subiectului dat.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *