Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Odată cu intrarea în vigoare a Legii privind auditul situațiilor financiare nr. 271/2017 (în continuare - Legea nr. 271/2017), în legislația națională a fost introdus un nou concept, cel de comitet de audit. Deși prevederile legale referitoare la această noțiune sunt în vigoare deja al doilea an (începând cu 01.01.2019), pentru unii manageri activitatea comitetului de audit este considerată puțin abstractă, pentru alții, nu sunt clare responsabilitățile acestuia. Având în vedere importanța constituirii unui comitet de audit eficient, am considerat necesară o examinare, care să cuprindă atât aspecte teoretice, cât și practice, referitoare la activitatea acestui comitet.
Potrivit Codului de procedură penală (CPP), persoanele fizice și juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acţiunile interzise de legea penală pot intenta o acţiune civilă privitor la despăgubire prin: 1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în urma săvârșirii faptei interzise de legea penală; 2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau restabilirea calității, aspectului comercial, precum și repararea bunurilor deteriorate; 3) compensarea venitului ratat în urma acțiunilor interzise de legea penală; 4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputației profesionale.
Ediția specială I a concursului „Loteria fiscală” dedicată sărbătorilor de Paști, care s-a desfășurat pe parcursul lunii aprilie, s-a finalizat. Astfel, au fost desemnați cei 100 de câștigători care vor primi câte 1 500 de lei, iar lista câștigătorilor poate fi accesată aici. Premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în maximum 10 zile după publicarea listei.
Angajatorul este obligat să creeze condiţiile necesare şi să favorizeze formarea profesională a salariaţilor care studiază în instituţii de învăţământ, fără scoatere din activitate
Comitetul de supraveghere al Programului „Femei în Afaceri” a aprobat în regim online, câștigătoarele celui de-al 5-lea Concurs de granturi mici. La competiție s-au înscris 156 de antreprenoare din toate regiunile țării, 72 dintre acestea au fost selectate pentru finanțare nerambursabilă. Valoarea totală a granturilor va constitui 9,02 mil. lei, ceea ce va stimula investiții în economia națională de circa 15 mil. lei.
1. Destinația și importanța sistemului PERLAS în analiza activității AEÎ Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) prezintă anual, trimestrial și lunar către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), dar și altor părți interesate situații financiare și rapoarte speciale, în conformitate cu prevederile Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale asociațiilor de economii și împrumut (aprobate prin ordinul MF nr. 166 din 30.12.2016, în continuare – Indicații) și Instrucțiunea cu privire la raportarea asociațiilor de economii și împrumut (aprobată prin Hotărârea CNPF nr. 54/3 din 11.12.2017, în continuare - Instrucțiunea), care stabilesc formele și regulile de întocmire și prezentare a situațiilor financiare și rapoartelor specifice (în continuare – rapoarte).
Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova la 28.12.2018 a emis Ordinul nr. 216 cu privire la aprobarea Indicațiilor metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiției (Indicații metodice). Conform pct. 1 din Indicațiile metodice, acestea sunt elaborate în baza Legii contabilității şi raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) şi a Codului fiscal (CF).
Prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”, lansat în anul 2019 de Ministerul Finanțelor, au fost finanțate până în prezent 217 afaceri ale tinerilor antreprenori, în sumă totală de 135,7 milioane lei. În primul semestru al anului 2020 au fost creditate 70 de sub-proiecte în valoare de 40,88 milioane lei. Programul deja s-a extins în 33 de raioane ale țării și are acoperire națională prin filialele a 8 instituții financiare participante partenere.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că s-a încheiat prima etapă a concursului „Loteria Fiscală”, care s-a desfășurat în perioada 1 ianuarie-31 martie 2020. Astfel, au fost desemnați primii 175 de câștigători care vor primi câte 1 000 de lei. Lista câștigătorilor poate fi accesată aici. Premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în maximum 10 zile după publicarea listei.
Potrivit art. 5 pct.32) din Codul fiscal, datoria compromisă este o creanţă care este nerambursabilă în cazurile în care:
Comunitatea de afaceri locală şi internaţională explorează, în perioada 19-20 noiembrie curent, noile tendinţe economice globale, relațiile comerciale și investiționale în noua realitate, precum și potenţialul investiţional al Republicii Moldova, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a forumului Moldova Business Week, desfășurat în acest an în format online. La eveniment participă circa 1000 de reprezentanți ai asociațiilor de business, fondurilor investiționale, camerelor de comerț, investitori străini, oameni de afaceri, iar în calitate de speakeri vor fi reprezentanți guvernamentali și ai mediului de afaceri național.
Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor beneficia de noi programe de dezvoltare. Un memorandum de cooperare a fost semnat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE). Instituțiile și-au propus inițierea unor proiecte comune de dezvoltare a ÎMM, susținerea antreprenoriatului local și instituționalizarea educației financiare și a serviciilor conexe în cadrul ODIMM prin activități de consultanță și de consolidare a capacității întreprinderilor.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creșteri ale capitalului propriu, cu excepția creșterilor legate de contribuțiile proprietarilor. Venitul cuprinde numai afluxul global de avantaje economice obținute sau care urmează să fie obținute de entitate în conturile acesteia. Veniturile anticipate reprezintă sumele primite (calculate) în perioada de gestiune, dar care urmează a fi atribuite la veniturile curente ale perioadelor viitoare.
Notificările și înștiințările participanților la procesul insolvabilității, precum și dispozitivul hotărârilor şi al încheierilor instanței de insolvabilitate se vor publica în Registrul cauzelor de insolvabilitate. În Monitorul Oficial din 14 august 2020 a fost publicată Legea nr. 141 din 16.07.2020 pentru modificarea Legii insolvabilității.
Acordarea Î.S. „Moldelectrica” a unui împrumut cu dobândă preferențială și scutirea de plata TVA pentru implementarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I” notificate de către Ministerul Finanțelor nu constituie ajutor de stat în sensul art. 3 din Legea cu privire la ajutorul de stat1. Decizia Consiliului Concurenței Nr. ASO-13 din 06.05.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial din 8 mai curent. Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la forma de notificare, procedura de examinare şi adoptare a deciziilor cu privire la ajutorul de stat.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova anunță că, în contextul situaţiei epidemiologice la nivel naţional, a extins termenul pentru înregistrarea la concursul ”Marca comercială a anului 2019”. Astfel, doritorii de a participa la acest concurs pot transmite cererile și pachetul de documente la adresele de e-mail: diana.lungu@chamber.md sau carolina.chiper@chamber.md sau depuse direct la sediul CCI a RM (Ștefan cel Mare 151, etajul II, bir.9) până la data de 29 mai 2020.
Adoptarea legislației cu privire la parcurile pentru tehnologia informației a fost cea mai importantă inițiativă de dezvoltare a industriei IT din Republica Moldova și de sporire a competitivității acesteia la nivel regional. Primul parc IT virtual a fost lansat la 1 ianuarie 2018, iar rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate. Numărul rezidenților Moldova IT Park a depășit, recent, cifra de 600 companii, dintre care 100 companii au aderat la parcul IT pe parcursul anului 2020. Aproape 50% dintre rezidenți sunt companii create după lansarea Moldova IT Park.
În anul curent, Gala Businessului Moldovenesc, ceremonia de decernare a distincțiilor învingătorilor concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității” s-au desfășurat, în premieră, în format online. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și implicarea Centrului Național Anticorupție. Prin intermediul evenimentului transmis live au fost nominalizați participanții și anunțate rezultatele concursurilor.
Ministerul Finanțelor anunță despre închiderea cu succes a anului bugetar 2019. Vicepremierul Serghei Pușcuța a menționat că, la 30 decembrie 2019, în strictă conformitate cu Legea finanţelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014, au fost efectuate ultimele încasări și plăți la/din buget și au fost finanțate integral toate documentele de plată prezentate de către autoritățile și instituțiile bugetare la trezorerie. Astfel, conform situației din 31 decembrie 2019, nu au rămas plăți neachitate din bugetul de stat.
Apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale este una dintre direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanții în cazul unor accidente de muncă şi boli profesionale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *