Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Moldova a reluat negocierile cu Fondul Monetar Internaţional pentru încheierea unui nou acord de finanţare. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Economiei, Stephane Bride. Oficialul a precizat că a avut deja mai multe întrevederi cu experţii FMI.
Membrii Guvernului s-au reunit ieri în cadrul Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană. Miniștrii interimari au actualizat Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE. De asemenea, au discutat despre implementarea acestui plan în semestrul I din anul curent, dar şi despre evoluțiile din primul an de la semnarea Acordului.
Una dintre cele mai mari companii energetice din România, grupul de distribuție a energiei electrice „Electrica”, intenționează să se lanseze pe piața Republicii Moldova și să achiziționeze compania „Gas Natural Fenosa”, informează Noi.md.
În această miercuri ar putea fi decisă soarta Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Într-un interviu acordat adevarul.md, premierul Valeriu Streleț a declarat că săptămâna aceasta ar putea fi luată decizia de lichidare a băncilor cu probleme.
Potrivit prevederilor Legii nr. 123 din 29.06.2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative plata prestaţiilor sociale de stat acordate de către Casa Naţională de Asigurări Sociale se efectuează prin intermediul prestatorilor de servicii de plată desemnaţi de către beneficiari.
Cu referire la unele comentarii din mass-media cu privire la ultimul raport al Fondului Monetar Internațional aprobat pe 8 decembrie 2014, Banca Naţională a Moldovei precizează: După introducerea administrării speciale la Banca de Economii S.A. şi BC „Banca Socială” S.A., Banca Națională a Moldovei a întreprins măsuri ferme pentru a asigura buna funcţionare a acestor instituţii financiare şi a proteja depunerile clienţilor.
Mijloacele de transport, destinate scopurilor medicale, transportării persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor, stingerii incendiilor, curățirii străzilor, împrăștierii materialelor pe ele și colectării deșeurilor vor putea fi introduse în țară și plasate sub regim vamal de import, indiferent de termenul de exploatare a acestora.
În conformitate cu prevederile art. 12 pct. 6) din Codul fiscal, venit financiar reprezintă venit obținut sub formă de royalty (redevență), anuități, de la darea bunurilor în arendă, locațiune, de la uzufruct, pe diferența de curs valutar, de la activele ce au intrat în mod gratuit, alte venituri obținute ca rezultat al activității financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activități nu este regulată, permanentă și substanțială.
Campania de abonare-2016 la revista „Monitorul Fiscal FISC.md”, care reflectă poziţia oficială a SFS pe aspect fiscal, — se va desfăşura sub genericul “5 ani alături de contribuabilii onești”. În 2016 revista “Monitorul Fiscal FISC.md” va aniversa 5 ani de activitate. Suntem recunoscători autorilor noştri, partenerilor, Colegiului redacţional şi Grupului de lucru pentru suportul şi abnegaţia în realizarea unui lucru util, pe care îl facem împreună pe parcursul respectivei perioade.
Poșta Moldovei ar putea prelua angajații de la Banca de Economii, pentru a suplini posturile vacante de operatori, în urma deschiderii mai multor agenții în Chișinău și Bălți. Începând cu 1 septembrie 2015, Poșta Moldovei va prelua plata prestațiilor sociale efectuată de Banca de Economii și Banca Socială.
Zece întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului participă cu un stand colectiv la Expoziţia internaţională specializată în domeniul industriei alimentare — «INTERFOOD&DRINKS», care se desfăşoară în perioada 5 – 8 noiembrie în oraşul Sofia, Bulgaria. La stand au fost expuse produse de panificație și de cofetărie, lactate, băuturi răcoritoare, miere și produse apicole, informează Moldpres.
Un Memorandum de înţelegere în acest sens a fost semnat de Prim-ministrul Iurie Leancă, în prezenţa şefei oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) la Chişinău, Julia Otto. Din partea acestei instituţii financiare, documentul a fost semnat la Londra de președintele BERD, Suma Chakrabarti.
В ответ на обращения прессы, г-жа Арминэ Хачатрян, постоянный представитель Международного Валютного Фонда (МВФ) в Молдове, ответила на часто задаваемые вопросы о проблемах финансового сектора, налоговой политике и реальном секторе. Ответы направлены на прояснение позиции МВФ и оценки состояния экономики Молдовы на протяжении последнего года.
Prezentul proiect de Hotărîre de Guvern a fost elaborat în scopul ajustării actelor normative ce reglementează plata drepturilor sociale cu prevederile Legii nr. 123 din 29.05.2015 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.
Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a avut ieri, prima şedinţă de lucru cu membrii Cabinetului de miniştri în exerciţiu, desfăşurată într-o manieră informală.
Din opt decembrie populaţia se va putea programa on-line la medicii de familie. La Chişinău a fost lansat astăzi Sistemul Informaţional Automatizat pentru Asistenţa Medicală Primară, parte componentă a Strategiei Naţionale «e-Sănătate 2020», comunică Moldpres.
1. (1.4) Care regim fiscal privind TVA se va aplica pentru activele materiale introduse ca aport în capitalul statutar, în cazul în care acestea se comercializează, se transmit în arendă, locaţiune uzufruct, leasing operational sau financiar pînă la expirarea a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale sau eliberării facturii?
În perioada 06-10 aprilie curent IFS pe mun. Chișinău a desfășurat 4 seminare, inclusiv 1 seminar pentru contribuabilii nou-înregistrați din raza teritoriului administrat, la temele: instruirea privind aspectele fiscale, juridice, precum și aspecte din legislația muncii; aspecte ale inițierii activității de întreprinzător prezente în Ghidul de asistență în lansarea afacerii
Acţionarii liderului industriei construcţiilor din Moldova, uzina de ciment din Rezina — Lafarge Ciment vor obţine pentru anul 2014 dividende în mărime de 8936 lei per acţiune. Potrivit agenţiei Infotag, o astfel de decizie a fost adoptată în cadrul adunării generale anuale a acţionarilor, care a decis să orienteze întreg venitul — 132,5 mil. lei nu pentru formarea capitalului de rezervă sau dezvoltare, ci doar pentru achitarea dividendelor.
Ministrul Agriculturii, Ion Sula a înmânat astăzi certificatele confirmative la încă șapte 7 grupuri de producători, care vor efectua investiții de circa 4 mln. dolari, dintre care cca. 1,6 milioane dolari sunt acordate în calitate de grant, în cadrul Programului de granturi pentru infrastructura post-recoltă Accesul la piețele de desfacere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *